
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a oficializat vineri semnarea contractelor pentru execuția tronsonului Pașcani-Suceava din Autostrada Moldovei (A7). Proiectul vizează construcția a 62 de kilometri de drum de mare viteză, menit să asigure o legătură rapidă între regiunea Bucovinei și restul provinciilor istorice.
CITEȘTE ȘI: IMAGINILE MOMENTULUI de la BARAJUL VIDRARU! A început UMPLEREA LACULUI!
Anunțul a fost făcut de directorul general al CNAIR, Cristian Pistol, care a precizat că parteneriatul a fost încheiat cu firma românească Spedition UMB, notează Agerpres. Noua secțiune de autostradă este considerată vitală pentru fluidizarea traficului și creșterea siguranței rutiere în zona de nord-est a țării.
Într-o postare publicată pe pagina sa de Facebook, șeful CNAIR a explicat impactul social și economic al acestei investiții: „Am semnat, alături de antreprenorul român Spedition UMB, contractele pentru tronsonul A7 Paşcani – Suceava. Sunt 62 de km noi de autostradă care leagă Bucovina de Moldova şi de Muntenia. Pentru naveta care acum se face zilnic pe DN2. Pentru ambulanţele care nu vor mai pierde ore în trafic. Pentru copii care vor putea ajunge la bunici în 60 de minute în loc de patru ore. Pentru investitorii care până acum ocoleau zona. Pentru ei se construieşte şi această autostradă! Am ales 1 Mai, Ziua Muncii, pentru că este şi ziua celor care construiesc cu mâinile lor”.
Potrivit oficialului de la Drumuri, proiectul va intra rapid în faza de implementare. Primele 6 luni sunt rezervate etapei de proiectare, după care vor începe efectiv lucrările pe șantier, care au un termen de finalizare de 24 de luni.
Cristian Pistol a subliniat că obiectivul principal rămâne integrarea tuturor provinciilor prin drumuri moderne: „Pas cu pas, cu termene clare, conectăm regiunile istorice ale României printr-o reţea rutieră de mare viteză”, a mai adăugat acesta.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
