ULTIMĂ
ORĂ

Veste uriașă pentru toți șoferii! Schimbarea radicală din Codul Rutier care elimină amenzile nedrepte!

Veste uriașă pentru toți șoferii! Schimbarea radicală din Codul Rutier care elimină amenzile nedrepte!

O nouă inițiativă legislativă aflată în dezbaterea Parlamentului propune eliminarea obligației pentru proprietarii de mașini lovite în parcare de a se prezenta la Poliție în termen de 24 de ore pentru raportarea incidentului. Potrivit Profit.ro, proiectul a primit deja un raport preliminar favorabil și urmează să fie supus votului final în forul legislativ.

CITEȘTE ȘI: Casa de Asigurări de Sănătate Argeș se mută într-un sediu nou. Toată lumea trebuie să afle!

Măsura vizează corectarea unei situații considerate nedrepte de către inițiatori: sancționarea persoanelor care nu se aflau la volan în momentul producerii incidentului. În prezent, legislația rutieră impune raportarea oricărei avarii în cel mult o zi, însă proprietarii care își găsesc mașinile lovite după acest interval riscă amenzi și suspendarea permisului de conducere, fiind tratați ca șoferi implicați în accident, deși vehiculele lor erau staționate.

Lacuna legislativă din Codul Rutier

În prezent, Codul rutier stabilește că orice accident trebuie declarat la unitatea de poliție competentă în maximum 24 de ore pentru întocmirea actelor de constatare. Excepție fac doar cazurile în care șoferii încheie o constatare amiabilă sau dacă cel care a produs dauna are asigurare facultativă de tip CASCO și este singurul implicat în eveniment.

Autorii proiectului susțin că actualele reguli nu acoperă situația în care proprietarul constată avaria mult după producerea acesteia. „În numeroase cazuri, conducătorii auto care nu se aflau la locul producerii accidentului, fiind în locuință sau la serviciu, și care au observat târziu avarii asupra vehiculului, s-au prezentat ulterior la poliție pentru a semnala paguba și au fost sancționați pentru neprezentare în termenul de 24 de ore, cu suspendarea permisului de conducere și amendă contravențională. Astfel de sancțiuni sunt nelegale, întrucât persoana respectivă nu poate fi considerată conducător implicat”, precizează inițiatorii documentului.

Prin urmare, noua lege introduce o excepție clară de la termenul de 24 de ore pentru „proprietarul, deținătorul sau utilizatorul unui vehicul avariat în timp ce acesta se afla parcat ori staționat fără conducător la bord”.

Poliția va fi obligată să notifice proprietarul păgubit

O modificare importantă adusă proiectului în comisiile de specialitate impune Poliției Rutiere sarcina de a informa oficial proprietarii mașinilor lovite în parcare. Dacă șoferul care a provocat dauna se prezintă la poliție pentru a declara evenimentul, autoritățile vor avea obligația de a identifica victima.

„În situația în care conducătorul unui vehicul se prezintă la unitatea de poliție și declară că a produs un accident soldat exclusiv cu avarierea unui vehicul parcat sau staționat, poliția rutieră are obligația de a identifica proprietarul sau utilizatorul vehiculului păgubit și de a transmite, în termen de 5 zile lucrătoare, o notificare scrisă cu datele incidentului și drepturile persoanei prejudiciate”, se arată în amendamentul adoptat.

Această completare a fost introdusă după ce Guvernul a semnalat că, fără o raportare obligatorie, proprietarii păgubiți ar putea avea dificultăți în obținerea documentelor necesare pentru reparații. Astfel, proiectul urmărește un echilibru: proprietarul nu mai este sancționat pentru întârziere, dar primește oficial datele necesare pentru recuperarea prejudiciului atunci când autorul accidentului este identificat.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.