Un video șocant circulă încă de la primele ore ale dimineții în care un TIR intră pe contrasens și lovește o autoutilitară și un autoturism care vin din sens opus. Din primele informații, se pare că șoferul mastodontului a pierdut controlul volanului, a intrat pe contrasens, a lovit violent o autoutilitară care venea din sens opus și un autoturism condus de o femeie de 39 ani.
În urma impactului, atât șoferul vinovat, cât și cel au autoutilitarei au suferit mai multe leziuni și au fost preluați de echipajele medicale, care le-au acordat primele îngrijri medicale și au fost transportați la spital.
La fața locului au intervenit pompierii pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor. De asemenea, oamenii legii s-au deplasat pentru demararea cercetărilor în urma cărora vor fi stabilite cauzele exacte ale accidentului.
„În cursul zilei de 11 iulie, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dolj a fost sesizat cu privire la producerea unui eveniment rutier pe DN 6, în comuna Brădeşti. La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Poliţiei Oraşului Filiaşi care au stabilit că un bărbat de 53 de ani, din municipiul Craiova, în timp ce conducea un ansamblu de vehicule, nu ar fi păstrat distanţa corespunzătoare faţă de autoturismul ce circula în faţa, a intrat pe sensul opus de mers şi a intrat în coliziune cu o autoutilitară condusă de un bărbat de 59 de ani, din municipiul Craiova şi un autoturism condus de o femeie de 38 de ani, din comuna Brădeşti. În urma evenimentului rutier, cei doi bărbaţi de 53 şi 59 de ani au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportaţi la spital” potrivit IPJ Dolj.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp