ULTIMĂ
ORĂ

Zona de picnic din Făget, inaugurată din primăvară

Oraşul Mioveni se va putea mândri, de anul viitor, cu unul dintre cele mai mari spaţii de picnic din judeţ. Potrivit primarului Ion Georgescu, inaugurarea noilor amenajări din zona Făget (Izvorul Tămăduirii), sunt programate în primavara anului viitor. “Inaugurarea zonei de picnic din zona Făget (Izvorul Tămăduirii), este programată în primavara anului viitor.Sunt convins că foarte mulţi cetăţeni vor merge în noua locaţie, pentru a se putea relaxa în natură.Prin intermediul acestui proiect, dorim să arătam că picnicul şi relaxarea în natură se pot face respectând mediul natural şi cred că, până la urmă, fiecare dintre noi suntem responsabili să facem lucrul acesta. Vom realiza acest proiect şi în alte zone din oraş”, a declarat primarul oraşului.  Viitoarea zonă amenajată va avea 46.864 mp, şi  va fi împărţită în două: o zonă închisă, cu spaţii amenajate-acoperite și scenă metalică, iar o alta destinată spaţiului pentru picnic, amenajată cu platforme din lespezi din piatra naturală, spaţii verzi, vegetaţie medie şi joasă , iluminat public.  În cadrul acestei zone de picnic va fi construită şi o parcare ce va cuprinde 100 de locuri. Investiţia va fi realizată din bugetul local şi se ridică la 898.564,59 lei, fără TVA.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.