ULTIMĂ
ORĂ

Se deschid sute de kilometri de autostradă și drum expres! Șoferii – viteză de raliu!

Se deschid sute de kilometri de autostradă și drum expres! Șoferii – viteză de raliu!

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat că, în perioada 2025-2026, vor fi finalizați aproximativ 500 km de autostradă și drum expres în România.

Anul 2025 ar putea aduce un record pentru infrastructura rutieră, cu aproximativ 250 km de drumuri de mare viteză deschiși circulației, la care se vor adăuga alți 250 km în 2026. Astfel, rețeaua rutieră se va extinde semnificativ.

„În 2025-2026 trebuie să avem cel puțin 500 km de autostradă în plus, care se vor adăuga la cei aproximativ 1.300 km existenți, apropiindu-ne astfel de pragul de 2.000 km”, a declarat ministrul Transporturilor.

Printre tronsoanele planificate pentru deschidere în 2025 se numără:

  • Lotul 3 al autostrăzii A0 Sud
  • Ultimii 10 km ai drumului expres Sibiu-Pitești
  • Lotul 2 al autostrăzii A7 Mizil-Pietroasele
  • 16 km din lotul 5 al autostrăzii Sibiu-Pitești
  • Drumul expres Brăila-Galați
  • Mai multe segmente ale autostrăzii Transilvania
  • Diverse loturi ale autostrăzii A7

România, aproape de 3.000 km de autostrăzi și drumuri expres până în 2030

Până în 2030, România ar putea atinge pragul de 3.000 km de drumuri rapide. CNAIR are în plan deschiderea a peste 1.500 km de autostradă, printre care:

  • Autostrada Transilvania – 138,5 km
  • Autostrada Bucureștiului (A0) – 58,5 km
  • Autostrada Ploiești-Siret – 437 km
  • Autostrada Sibiu-Pitești – 112 km
  • Autostrada Margina-Holdea – 9 km
  • Autostrada Craiova-Filiași – 47,5 km
  • Autostrada Târgu Mureș-Ungheni – 305 km
  • Autostrada Sibiu-Făgăraș – 68 km
  • Autostrada Nordului (Oar-Suceava) – 335 km

În plus, vor fi finalizați peste 243 km de drum expres:

  • Arad-Oradea – 120 km
  • Filiași-Târgu Jiu – 62,6 km
  • Craiova-Pitești – 49,5 km
  • Brăila-Galați – 11 km

Astfel, în următorii cinci ani, infrastructura rutieră va cunoaște o dezvoltare semnificativă, iar până în 2035 România ar putea ajunge la 5.000 km de autostradă și drum expres.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.