
47 de percheziții fac polițiștii de la investigarea fraudelor, însoțiți de mascați, în această dimineață, 22 la sediile unor firme și 25 la locuințele unor persoane bănuite de evaziune ficsală în formă continuată și spălare de bani. În urma anchetei s-a stabilit că din luna decembrie a anului trecut și până acum, 19 persoane, reprezentanţi ai unei societăţi comerciale, ar fi achiziţionat, comercializat şi procesat produse de morărit, panificaţie şi patiserie, fără a înregistra în evidenţele contabile toate aceste operaţiuni, cât şi veniturile realizate. Prejudiciul creat bugetului de stat prin neplata impozitului pe profit şi a T.V.A. este estimat la 2,5 milioane de lei.La percheziţii participă 165 de poliţişti de la I.P.J. Argeş, inspectoratele de poliţie judeţene Ilfov, Teleorman, Prahova, Vâlcea, Dâmboviţa, B.C.C.O. Piteşti, precum şi 50 de jandarmi.Acţiunea beneficiază de sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul I.G.P.R. şi al S.R.I..
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
