
Prima vacanță a elevilor în anul școlar 2025-2026! Când se bucură copiii de o săptămână liberă!
Anul școlar 2025-2026 ar trebui să înceapă pe 8 septembrie 2025 și să se încheie pe 19 iunie 2026, potrivit calendarului stabilit de Ministerul Educației. Totuși, începutul cursurilor este marcat de tensiuni, cadrele didactice anunțând proteste masive, inclusiv un miting programat luni, în Piața Victoriei, unde sunt așteptate aproximativ 30.000 de persoane.
Indiferent de evoluția manifestațiilor, un lucru este sigur: prima vacanță a elevilor va fi una de toamnă, programată între 27 și 31 octombrie 2025.
Debut cursuri: 8 septembrie 2025
Prima vacanță (toamnă): 27 – 31 octombrie 2025
Vacanța mobilă de iarnă: între 9 februarie – 1 martie 2026 (stabilită la decizia inspectoratelor școlare)
Programele „Școala altfel” și „Săptămâna verde”: 8 septembrie 2025 – 3 aprilie 2026 (la alegerea unităților de învățământ)
În contextul grevelor anunțate, președintele Nicușor Dan a declarat că își va însoți fiica la festivitatea de deschidere a anului școlar:
„Foarte probabil ne vom duce toți patru la școală, așa cum am făcut în fiecare an, să o lăsăm pe fetiță și să stăm pe lângă careu.”
De cealaltă parte, liderii sindicali atrag atenția că măsurile Guvernului Bolojan afectează direct calitatea actului educațional.
„Creșterea numărului de elevi la clasă, comasarea școlilor și scăderea plății cu ora vor duce la lipsa profesorilor calificați și la extinderea învățământului simultan”, a avertizat Marius Nistor, președintele Federației Sindicale Spiru Haret.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
