ULTIMĂ
ORĂ

„A făcut un pic stop cardiac!” Mărturia CUTREMURĂTOARE a mamei Sarei, fetița moartă la dentist! Ce făceau angajatele în timp ce copila se stingea?

„A făcut un pic stop cardiac!” Mărturia CUTREMURĂTOARE a mamei Sarei, fetița moartă la dentist! Ce făceau angajatele în timp ce copila se stingea?

Părinții Sarei, fetița care și-a pierdut viața într-un cabinet stomatologic, au făcut noi dezvăluiri despre momentele dramatice petrecute în clinică. În cadrul emisiunii „Lupta pentru România”, aceștia au acuzat personalul medical de cinism și de încercarea de a ascunde proporțiile tragediei.

CITEȘTE ȘI: Argeș. Spitalul Mioveni angajează! Ce posturi au fost scoase la concurs?

La circa trei săptămâni de la evenimentul nefericit, Roxana Vișoiu, mama copilei, a descris atitudinea angajaților, susținând că aceștia au încercat să disimuleze gravitatea situației. Potrivit acesteia, i s-ar fi comunicat la un moment dat că micuța „a făcut un pic stop cardiac, dar va fi bine”.

„Intervenția trebuia să dureze aproximativ o oră, dar timp de o oră și 40 de minute nu mi-a mai spus nimeni nimic. Ulterior, mi-au comunicat că a intrat în stop, însă am aflat mai târziu că intrase în stop la 20 de minute după sedare”, a povestit mama Sarei.

Femeia a subliniat contrastul dintre starea critică a fiicei sale și comportamentul relaxat al personalului din recepție. Ea a menționat că angajatele zâmbeau și o întrebau dacă are nevoie de ceva, în timp ce fiica ei se afla deja în stop cardio-respirator, fără ca ea să fie informată timp de peste o oră.

„Ambulanța a venit după aproximativ două ore, timp în care, aproape o oră și jumătate, i s-a făcut doar masaj cardiac. (…) Doamna stomatolog a ieșit și mi-a spus că nu e vina ei, ci a anestezistului, și a plecat. Nici măcar «îmi pare rău» nu ne-a spus”, a adăugat mama îndoliată.

„A făcut un pic stop cardiac!” Mărturia CUTREMURĂTOARE a mamei Sarei, fetița moartă la dentist! Ce făceau angajatele în timp ce copila se stingea?

Avocatul familiei a susținut că este vorba despre un caz de malpraxis și a acuzat o tentativă clară de mușamalizare a faptelor. Până la momentul difuzării acestor informații, reprezentanții clinicii nu au oferit niciun răspuns la întrebările adresate de jurnaliștii Realitatea Plus.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.