
STRIGĂTOR LA CER! Un bărbat a fost lăsat să moară! A zăcut 48 de ore inconștient, în timp ce angajatorii au negat că l-ar cunoaște!
Moartea unui muncitor sezonier român în vârstă de 50 de ani, care lucra la o podgorie din Germania, a declanșat o anchetă a autorităților și strigăte de disperare din partea familiei. Bărbatul a încetat din viață într-un spital cu puțin timp înainte de Crăciun, după ce fusese lăsat fără ajutor medical timp de două zile, în timp ce se afla în stare de inconștiență în camera unde era cazat.
Potrivit informațiilor publicate de presa germană, drama a început în luna octombrie a anului trecut. Românul a fost găsit căzut pe podeaua locuinței sale, unde a zăcut timp de 48 de ore fără ca cineva să intervină. În tot acest interval, niciun coleg și niciun reprezentant al cramei nu a solicitat intervenția unei ambulanțe.
Salvarea a venit, într-un final, de la fiica sa aflată în România. Îngrijorată că tatăl ei nu mai răspundea la telefon, tânăra s-a deplasat în Germania pentru a-i oferi asistență. Cu sprijinul asociației Fair Work Baden-Württemberg, aceasta a sperat într-o recuperare, însă bărbatul a intrat în comă și a murit ulterior la spital.
Cazul a intrat inițial în atenția poliției, fiind ulterior predat parchetului pentru continuarea cercetărilor. Ancheta a scos la iveală faptul că românul lucra la ferma respectivă de aproximativ trei sau patru săptămâni, însă fără a avea un contract de muncă formal și, aparent, fără asigurare medicală.
Mai mult, jurnaliștii germani notează că actele de identitate ale muncitorului au dispărut. În momentul intervenției serviciilor de urgență, reprezentanții companiei au susținut că nu îl cunosc pe bărbat. Ulterior, după ce acesta a intrat în comă, a fost necesară numirea unui tutore legal, procedură care a permis, în cele din urmă, identificarea detaliilor despre asigurarea sa de sănătate.
Dincolo de suferința pierderii, familia se confruntă și cu o povară financiară uriașă. Costurile pentru transport, repatriere și înmormântare au fost extrem de mari, depășind posibilitățile rudelor. În acest context, asociația Fair Work Baden-Württemberg a demarat o campanie de strângere de fonduri pentru a sprijini familia de români.
Reprezentanții organizației care a asistat familia au criticat dur condițiile în care sunt primiți lucrătorii sezonieri. „Această moarte nu poate fi considerată un accident tragic”, au declarat aceștia, conform surselor citate.
Experții asociației susțin că se confruntă frecvent cu astfel de situații inacceptabile în activitatea lor de consiliere. Aceștia au atras atenția asupra faptului că angajații proveniți din Europa de Sud-Est sunt adesea privați de salariul minim legal. De asemenea, sunt raportate constant probleme legate de cazările inadecvate, pentru care angajatorii rețin uneori sume importante din veniturile muncitorilor.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
