
DOLIU imens la societatea APĂ CANAL PITEȘTI! ”Un om mereu cu zâmbetul pe buze care va râmâne în inimile noastre”
Angajații societății Apă Canal 2000 SA sunt în doliu după dispariția prematură a unuia dintre colegii lor. Nicolae Cristian Săvescu, în vârstă de 54 de ani, a încetat din viață fulgerător chiar pe data de 24 februarie, de Dragobete.
Cunoscut drept „băiatul de la pază”, Nicolae Cristian Săvescu era o prezență constantă la intrarea în sediul instituției, unde își întâmpina colegii cu optimism. Colectivul societății Apă Canal 2000 SA a transmis un mesaj de condoleanțe în care subliniază calitățile umane ale acestuia, menționând că va rămâne în amintirea tuturor ca un om „respectuos, educat, amabil, cu multe fapte bune lăsate în urmă”.
Colegii și prietenii l-au descris ca fiind un om vesel și un sprijin de nădejde pentru cei din jur, moartea sa neașteptată provocând un val de tristețe în comunitate.
Persoanele care doresc să își ia rămas bun sunt informate că trupul neînsuflețit a fost depus la Capela Bisericii „Adormirea Maicii Domnului”, aflată în vecinătatea Parcului Lunca Argeșului din Pitești.
Slujba de înmormântare va avea loc sâmbătă, 28 februarie 2026, la ora 11:30, conform anunțului făcut de apropiații bărbatului.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
