ULTIMĂ
ORĂ

Infernul trăit de un român pe aeroportul din Doha! Mihnea, prins între explozii: „Nu știm la ce să ne așteptăm”

Conflictul din Orientul Mijlociu a escaladat sâmbătă, după ce Iranul a lansat o serie de atacuri în regiune ca replică la loviturile coordonate de Statele Unite și Israel. Situația a generat blocaje majore pe marile aeroporturi, inclusiv în Doha, unde mai mulți cetățeni români au rămas captivi în tranzit. Printre aceștia se află și Mihnea, un tânăr care a relatat dificultățile întâmpinate într-o intervenție pentru Digi24.

Zborul în care se afla tânărul român a fost nevoit să se întoarcă din drum spre Doha în timp ce se afla deja în aer, din cauza pericolului iminent. Odată ajunși la sol, pasagerii s-au confruntat cu o lipsă de soluții din partea reprezentanților aeroportului și cu o stare generală de incertitudine.

„Am așteptat cred că vreo 3 ore și ceva ca să primim un voucher pentru hotel și după ce am așteptat acele 3 ore ni s-a spus că de fapt nu mai există acele vouchere pentru hotel și că mai trebuie să așteptăm încă vreo 3-4 ore. Aici suntem confuzi, nu prea știm la ce să ne așteptăm”, a explicat Mihnea pentru sursa citată. Deși contextul este unul tensionat, acesta a menționat: „Momentan mă simt destul de siguranță aici. Încerc totuși să gestionez situația într-un mod mai ok pentru mine emoțional”.

În ceea ce privește atmosfera din terminal, românul a precizat că, deși inițial aglomerația era extrem de mare, situația a început să se stabilizeze ulterior. „Inițial, când am coborât din avion, pentru că noi ne-am întors către Doha în timp ce eram în aer, când am debarcat, era destul de multă lume peste tot în aeroport, dar acum lucrurile s-au mai răsfirat puțin”, a declarat acesta.

Impactul asupra românilor este unul considerabil, peste 1.500 de cetățeni fiind afectați de suspendarea curselor aeriene în întreaga regiune. Companiile de transport au anulat zborurile către destinații precum Dubai, Abu Dhabi, Amman, Tel Aviv și retur, invocând motive stricte de siguranță.

Ministra de externe, Oana Țoiu, a oferit lămuriri cu privire la asistența oferită de autorități și a recomandat utilizarea instrumentelor digitale pentru o comunicare mai eficientă cu serviciile consulare.

„Toată lumea are această așteptare de răspuns imediat și înțeleg mai ales în situații de criză și ne cerem scuze că nu putem să facem asta instantaneu. Rugămintea ar fi să revină. O alta soluție este descărcarea aplicației Călătorește informat, este gratuită pentru instalarea pe telefon. În Călătorește informat pot să-și treacă datele de contact și să-și înregistreze călătoria în Dubai, astfel încât să fie mai ușor pentru colegii în momentul în care se eliberează linia telefonică să contacteze înapoi pe cei care s-au înregistrat cu datele de contact”, a precizat Oana Țoiu la Digi24.

Actuala confruntare militară din regiune, alimentată de atacul de sâmbătă al SUA și Israelului împotriva Iranului, a pus în pericol eforturile diplomatice legate de dosarul nuclear și a dus la închiderea spațiilor aeriene. Având în vedere instabilitatea curentă, este de așteptat ca zborurile să rămână suspendate și în zilele următoare.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.