
Vineri, la finalul programului de lucru, un foc de armă a fost tras din greșeală în interiorul sediului Poliției Locale Constanța. Din fericire, nimeni nu a fost rănit, fiind înregistrate doar stricăciuni materiale.
Potrivit primelor informații, o femeie de 36 de ani, angajată a instituției și autorizată să poarte armă letală pe durata serviciului, manipula pistolul din dotare în momentul în care s-a produs descărcarea accidentală.
Incidentul a avut loc în zona de acces spre camera unde este depozitat armamentul.
La fața locului au intervenit polițiștii de la Secția 4 Constanța, sesizați cu privire la cele întâmplate, iar cercetările au fost preluate de polițiștii Serviciului de Investigare a Infracționalității de Mediu.
În urma verificărilor, anchetatorii au constatat că glonțul a ricoșat, lăsând urme pe pardoseală și pe un geam. Pagubele sunt minore, iar nicio persoană nu a fost pusă în pericol.
Pistolul și muniția aferentă au fost ridicate și sigilate, urmând să fie supuse expertizei balistice.
În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru uz de armă fără drept și distrugere, iar ancheta continuă pentru clarificarea exactă a modului în care s-a produs evenimentul.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
