
Deși în trecut a lansat critici subtile la adresa modului în care este gestionat clubul din Giulești, Dani Coman este considerat acum o variantă ideală pentru conducerea administrativă a Rapidului. În anul 2025, actualul oficial al celor de la FC Argeș declara că nu s-ar vedea lucrând în cadrul echipei alb-vișinii, susținând că acolo sunt preferați oameni care nu au o pregătire profesională adecvată.
Recent, Mircea Bornescu, fostul portar al echipei finanțate de Dan Șucu, a declarat că revenirea lui Coman în Giulești ar reprezenta un pas important pentru club. Fostul fotbalist a evidențiat succesul pe care președintele piteștenilor l-a avut în trecut la alte formații și și-a exprimat încrederea că acesta va ajunge, în cele din urmă, să conducă din nou Rapidul.
„Dani Coman, din punctul meu de vedere, este oricând o soluție pentru Rapid. Ar trebui luat în calcul, pentru că este un băiat care a demonstrat, a făcut performanță la Astra și la Pitești și cunoaște și Rapidul. Știe ce înseamnă clubul Rapid, ce înseamnă suporterii. Va veni și momentul lui la Rapid”, a explicat Mircea Bornescu pentru ProSport, în cadrul emisiunii „Exclusiv Rapid”.
În același context, Mircea Bornescu a discutat despre situația tensionată prin care trece clubul giuleștean în prezent. Acesta i-a luat apărarea lui Dan Șucu, argumentând că patronul nu poartă responsabilitatea principală pentru parcursul slab al echipei sau pentru conflictele din vestiar.
Conform analizei făcute de Bornescu, omul de afaceri a oferit stabilitatea financiară necesară, însă clubul se confruntă cu o tendință istorică de a-și destabiliza atmosfera chiar și în momentele favorabile.
„Rapid are o istorie foarte lungă în a se autodistruge. În cele mai bune momente trebuie să apară câte ceva care să strice atmosfera. Rapid e un club foarte greu de gestionat. Din punctul meu de vedere, Dan Șucu nu are absolut nicio vină pentru ce se întâmplă acum la Rapid. Poate, o mică vină este că a ascultat de oamenii din jurul lui. Nu a știut să-și aleagă mai bine oamenii. În rest, ce vină are? I s-a ciocănit la ușă că «îl vrem pe cutare, costă un milion», iar el a dat (n.r. – banii). Cine mai construiește o bază de la zero, în momentul de față? Au construit Gigi Becali și Mititelu. Cine mai construiește în România?”, a subliniat fostul goalkeeper.
„Eu, dacă eram în locul lui Șucu, mergeam direct în galerie și strigam: «Băi, Dobre, Borza, aleargă, joacă!». Ce vină are el?”, a mai adăugat Mircea Bornescu la „Exclusiv Rapid”.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
