
Un pădurar din județul Timiș este cercetat într-un dosar penal după ce anchetatorii îl suspectează că ar fi obținut ilegal bani din comercializarea materialului lemnos și că ar fi introdus informații false în sistemul informatic de evidență a transporturilor.
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Timiș au efectuat cinci percheziții domiciliare într-un dosar coordonat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Lugoj, în care sunt investigate infracțiuni de fals informatic în formă continuată și folosirea funcției pentru favorizarea unei persoane.
Potrivit anchetatorilor, în cursul anului 2025, bărbatul ar fi comercializat material lemnos la prețuri mai mari decât cele stabilite legal. Diferența dintre valoarea oficială și sumele încasate de la cumpărători ar fi fost păstrată de acesta.
Investigația vizează 176 de avize de însoțire a materialului lemnos, iar polițiștii susțin că, pentru a ascunde presupusele nereguli, ar fi fost introduse în sistem date nereale privind transporturile, mijloacele de transport, persoane care nu aveau permis de conducere sau clienți fictivi.
În urma perchezițiilor, oamenii legii au ridicat documente și înscrisuri considerate probe în anchetă. Totodată, polițiștii au descoperit o arbaletă deținută ilegal, iar verificările au scos la iveală și posibile nereguli privind modul de păstrare a muniției.
Dosarul se află în faza de urmărire penală, iar anchetatorii continuă cercetările pentru stabilirea întregii activități presupus infracționale și a eventualului prejudiciu.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
