
ACUM. Accident înfiorător! O mașină s-a răsturnat, iar o persoană a rămas captivă între fiare!
Un accident rutier grav s-a produs luni seară pe drumul național DN58B, în municipiul Reșița, unde un autoturism s-a răsturnat pe carosabil. În urma evenimentului, trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale.
CITEȘTE ȘI: Casa de Asigurări de Sănătate Argeș se mută într-un sediu nou. Toată lumea trebuie să afle!
La fața locului au intervenit de urgență echipajele Detașamentului de Pompieri Reșița, care au mobilizat o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare. De asemenea, pentru acordarea primului ajutor, la locul accidentului au fost trimise două ambulanțe din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Caraș-Severin.
Dintre cele trei victime, una a rămas încarcerată, fiind necesară intervenția echipelor specializate pentru a fi extrasă din vehiculul avariat. După finalizarea manevrelor de descarcerare, persoana a fost predată personalului medical. Toate cele trei persoane implicate în accident erau conștiente în momentul în care salvatorii au ajuns la fața locului.
După ce au primit îngrijiri de urgență la locul impactului, victimele au fost transportate la spital pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate. Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cauzele și împrejurările exacte în care s-a produs accidentul de pe DN58B. Pe parcursul intervenției și al operațiunilor de curățare a drumului, traficul rutier în zonă s-a desfășurat cu dificultate.
Foto: Descriptiv!
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
