
Scena politică de la București este marcată de o tensiune tot mai mare în așteptarea anunțului oficial de la Palatul Cotroceni privind desemnarea viitorului premier.
Deși Eugen Tomac este considerat varianta preferată a șefului statului pentru conducerea Guvernului, ultimele calcule politice sugerează că acesta ar putea eșua la votul din Parlament.Sansele ca un cabinet condus de Tomac să fie validat sunt minime în actualul context politic, acesta fiind creditat cu puține șanse de a întruni majoritatea necesară.
PNL și USR au respins deja varianta unui guvern tehnocrat, argumentând că o astfel de formulă ar lăsa puterea reală în mâinile social-democraților. Reprezentanții celor două formațiuni politice susțin că PSD ar putea controla deciziile Executivului din umbră, fără a-și asuma oficial responsabilitatea guvernării.
În acest timp, în interiorul PSD se fac presiuni pentru o altă soluție. Lideri importanți ai partidului îl îndeamnă pe Sorin Grindeanu să accepte nominalizarea pentru funcția de prim-ministru și să își asume oficial responsabilitatea formării noului cabinet.
În situația în care va fi desemnat oficial, Eugen Tomac va avea la dispoziție un termen de 10 zile pentru a-și prezenta echipa ministerială și programul de guvernare în fața Legislativului. Pentru a fi învestit, acesta trebuie să obțină susținerea a cel puțin 233 de parlamentari, în urma negocierilor cu partidele pro-europene.
Misiunea favoritului președintelui pare a fi una extrem de dificilă, având în vedere că principalele forțe politice, inclusiv UDMR, și-au manifestat deja rezervele sau refuzul față de această variantă. Liberalii și cei de la USR rămân fermi pe poziția că nu vor susține un guvern care ar putea fi manipulat de social-democrați.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
