ULTIMĂ
ORĂ

Vești bune pentru milioane de români! Se dă startul pe cel mai spectaculos lot al Autostrăzii Unirii! Iată ce se întâmplă chiar acum în mijlocul munților!

Vești bune pentru milioane de români! Se dă startul pe cel mai spectaculos lot al Autostrăzii Unirii! Iată ce se întâmplă chiar acum în mijlocul munților!

Autostrada Unirii A8 face un nou pas decisiv către construcția efectivă în zona montană. Proiectul pentru autorizația de construire (PAC) aferent lotului Joseni – Ditrău a fost aprobat la Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) înainte de termenul prevăzut în contract, deschizând drumul către începerea lucrărilor pe primul lot montan al viitoarei autostrăzi.

CITEȘTE ȘI: ALERTĂ în Argeș! Mii de oameni rămân în BEZNĂ! Vezi LISTA completă a zonelor afectate!

Documentația urmează să ajungă la Ministerul Transporturilor, unde autorizația de construire va fi emisă în regim accelerat, astfel încât lucrările să poată începe cât mai rapid.

Constructorul este deja pregătit să intre în teren. În prima etapă, peste 150 de muncitori vor fi mobilizați pe șantier. Organizarea de șantier este finalizată, cele două stații de betoane și stația de asfalt sunt deja operaționale, drumurile tehnologice sunt pregătite, iar aproximativ 140 de utilaje sunt gata de lucru.

Totodată, noua bază de producție a grinzilor a fost pusă în funcțiune și va produce zilnic câte trei grinzi de 40 de metri lungime, necesare pentru structurile majore de pe traseu.

„Este o bornă extrem de importantă pentru infrastructura României. Vorbim despre primul șantier care se deschide pe sectorul montan al Autostrăzii Unirii și, în același timp, despre primul lot de autostradă construit vreodată în județul Harghita”, au transmis reprezentanții proiectului.

Un lot strategic pentru legătura dintre Moldova și Transilvania

Lotul Joseni – Ditrău are o lungime de 14,4 kilometri, iar asocierea de constructori din România și Bulgaria are la dispoziție doi ani pentru finalizarea lucrărilor.

Proiectul include:

  • 18 poduri și pasaje;
  • 3 ecoducte pentru traversarea în siguranță a faunei;
  • un nod rutier la Joseni;
  • o descărcare provizorie la Ditrău, care va permite deschiderea circulației independent de sectoarele învecinate.

Un proiect de aproape 4 miliarde de euro

Autostrada Unirii A8 este considerată unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură ale României, urmând să asigure o conexiune modernă între Moldova și Transilvania, cu impact direct asupra dezvoltării economice și mobilității regionale.

Sectorul montan, care se întinde între Sovata și Pipirig, depășește 110 kilometri și presupune lucrări de o complexitate fără precedent: zeci de tuneluri și viaducte, milioane de metri cubi de excavații, consolidări ample și structuri inginerești spectaculoase.

Valoarea estimată a acestui segment este de aproximativ 4 miliarde de euro, ceea ce îl transformă într-unul dintre cele mai ambițioase și spectaculoase proiecte de infrastructură rutieră din România și chiar din Europa.

Accelerarea etapelor administrative și tehnice apropie tot mai mult momentul în care Autostrada Unirii A8 va deveni realitate, transformându-se din proiect pe hârtie în șantiere active și, ulterior, în kilometri de autostradă deschiși circulației.

Fiecare etapă parcursă astăzi aduce mai aproape realizarea unei veritabile coloane vertebrale de transport între Moldova, Transilvania și vestul Europei.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.