
În cel mai mare bazin legumicol din România, localitatea Matca din județul Galați, sute de kilograme de castraveți de calitate superioară ajung la groapa de gunoi.
CITEȘTE ȘI: Veste uriașă pentru toți șoferii! Se face o nouă autostradă în România. S-a dat undă verde chiar acum
Fermierii locali se văd obligați să își distrugă recolta deoarece nu mai au unde să o vândă, în condițiile în care prețul oferit la poarta fermei a scăzut până la pragul critic de 30 de bani pe kilogram.
Deși castraveții reprezintă una dintre legumele de bază în consumul de vară al românilor, cererea în piețe a scăzut drastic. Potrivit unei relatări Observator, producătorii au ajuns să smulgă plantele din pământ și să arunce marfa gata culeasă, deoarece costurile de distribuție depășesc veniturile estimate.
„Probabil că e surplus, castraveți prea mulți nu doar la noi, și unde se exportă, la ceilalți din alte țări și nu mai e nevoie de marfă, e surplus de marfă, lumea a ajuns la o saturație și nu numai că nu mai pleacă marfa în cantități, probabil nici în piețele noastre”, a declarat legumicultorul Iosif Lupu, explicând contextul actual al pieței.
În timp ce agricultorii sunt nevoiți să accepte prețuri derizorii de 30 de bani pe kilogram, în piețele de retail prețul de vânzare către consumatori rămâne ridicat, ajungând chiar și la 4 lei. Această discrepanță face ca investițiile fermierilor să nu mai poată fi recuperate, punând sub semnul întrebării continuarea activității pentru anul viitor.
Fermierii din Matca atrag atenția asupra costurilor ridicate care implică forța de muncă, ambalajele și transportul. Nicolae Șcheianu, un alt legumicultor afectat de criză, a detaliat cheltuielile logistice necesare pentru a menține o producție funcțională:
„Deci 1 leu sacul, mâna de lucru, oamenii care trebuie să culeagă, transportul, benzina, motorina foarte scumpă. Ieșim la limită. Nu știu dacă anul ăsta putem pentru anul viitor să mai producem. 10 ari de solar trebuie să-l culegi, la ora 12 să fii în piață. Iei 4 oameni, 3 milioane, 250 de lei la zi, 2 mese, saci”, a explicat Nicolae Șcheianu.
Situația financiară a producătorilor este cu atât mai gravă cu cât pragul de rentabilitate este mult peste ofertele actuale din piață. Iosif Lupu a subliniat că orice preț sub 2 lei pe kilogram reprezintă o pierdere netă pentru fermă: „30 de bani nu acoperă, nici un leu, nici un leu 50 nu acoperă. Deci sub 2 lei kg la orice recoltă deja e sub 0”.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
