ULTIMĂ
ORĂ

SCANDALUL Pfizer continuă: Alexandru Rogobete îl ATACĂ frontal pe Vlad Voiculescu după ACUZAȚIILE de trădare

Alexandru Rogobete ripostează în scandalul achizițiilor de vaccinuri, respingând ferm acuzațiile de trădare lansate de fostul ministru Vlad Voiculescu. Rogobete susține că demersurile sale în relația cu Pfizer au vizat exclusiv diminuarea prejudiciului financiar adus bugetului de stat prin contractele semnate anterior, subliniind că acțiunile sale au avut la bază un mandat guvernamental explicit.

​În replică la acuzațiile de trădare legate de negocierile cu gigantul farmaceutic, fostul ministru al Sănătății cataloghează atacurile lui Voiculescu drept o strategie de manipulare menită să deturneze atenția de la propria gestiune a portofoliului ministerial.

„Da, în aprilie 2026, am început și participat la o posibilǎ negociere cu Pfizer în calitate de ministrul al Sănătății, în interesul României și românilor, cu un mandat clar de la Guvern”, a transmis Alexandru Rogobete.

Rogobete insistă că vizita sa la Washington nu a fost marcată de caracterul secret sau de încălcarea unor clauze de confidențialitate, oferind asigurări că documentația aferentă medicamentelor inovatoare Pfizer rămâne stocată în arhivele instituției.

„Nu a existat nicio clauză de confidențialitate în întâlnirea exploratorie avutǎ la Washington, unde am prezentat alături de ministrul Finanțelor deschiderea României la o eventualǎ negociere. De ce ar fi? Vorbim totuși despre bani publici și despre un subiect de interes public major. Nu a existat niciun agreement scris, un NDA sau o condiționalitate de vreun fel atașată discuției”, a declarat Alexandru Rogobete.

​Argumentația sa se sprijină pe poziția oficială a companiei Pfizer, care, conform instanțelor belgiene, subliniază caracterul obligatoriu al contractelor inițiale. Rogobete punctează că orice litigiu actual derivă din acordurile încheiate înainte de preluarea mandatului său, acuzându-l pe predecesorul său că încearcă să transfere o responsabilitate politică și financiară incomodă către cei care au încercat ulterior să limiteze pierderile statului.

„Culmea ipocriziei este că deși am părăsit funcția de ministru la două sau trei zile după întâlnirea de la Washington DC, unul dintre foștii miniștrii care sunt fix cauza achiziției fără discernământ a unui număr absurd de mare de doze de vaccinuri anti-COVID mă acuză de trădare de țarǎ! Voi care ați îndatorat țara asta cu aproape 1 miliard de euro, aveți tupeu sǎ vorbiți de trǎdare de țarǎ?”, a transmis Alexandru Rogobete.

​În final, fostul oficial subliniază necesitatea transparenței totale față de cetățeni cu privire la procesul de achiziție a vaccinurilor anti-COVID. Acesta conchide că încercările de renegociere pe care le-a inițiat nu pot fi echivalate cu asumarea vinovăției pentru semnarea unor contracte pe care el doar a încercat să le eficientizeze.

„Nu eu trebuie să dau explicații pentru contractele care au costat România miliarde. Nu eu am creat această problemă. Eu am încercat să găsesc o soluție”, a declarat Alexandru Rogobete.

„Pentru acuzația mincinoasă de trădare la adresa mea, pentru faptul că ești incapabil să îți asumi eroarea (sper nu mârșăvia) de a fi comandat mai multe doze de vaccin anti-COVID decât mâini și picioare sunt la un loc în România, pentru că ai fost un ministru tare slab și ai patronat o campanie dezastruoasă de vaccinare publică, pentru tentativa penibilă de diversiune și manipulare publică din aceste zile, rușine Vasile V. Voiculescu!”, a transmis Alexandru Rogobete.

„Românii merită adevărul. Nu diversiuni. Nu minciuni. Nu oameni care fug de propria responsabilitate și încearcă să o arunce pe umerii altora. Iar responsabilitatea nu dispare dacă ridici vocea. Și nici vina nu se șterge dacă găsești un țap ispășitor. Adevărul rămâne. Întotdeauna”, a transmis Alexandru Rogobete.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.