
BOMBĂ în Superligă! Vedeta a plecat pe 750.000 € după doi ani: „Cu inima grea…” Transferul momentului!
Maxime Sivis și-a încheiat oficial parcursul la Dinamo, la scurt timp după înfrângerea suferită de „câinii roșii” în deplasarea de la Petrolul Ploiești. Fundașul lateral francez, care a fost titular în meciul de duminică seară, a ales să transmită un mesaj emoționant de despărțire prin intermediul rețelelor de socializare.
Gruparea din „Ștefan cel Mare” s-a reorientat rapid pentru a acoperi postul rămas vacant după plecarea francezului. În lotul echipei a ajuns deja Dario Benavides, un fundaș spaniol format la Sevilla, care a fost prezentat oficial și a început antrenamentele sub comanda staff-ului tehnic.
Plecarea lui Sivis reprezintă și o mutare financiară importantă pentru club, rușii de la Orenburg plătind suma de 750.000 de euro pentru transferul său. Fundașul a reprezentat unul dintre elementele de bază ale echipei în ultimele două sezoane din Superliga, fiind o prezență constantă în primul „unsprezece”.
Înainte de a părăsi România, fotbalistul francez a ținut să mulțumească întregii suflări dinamoviste pentru susținerea acordată pe parcursul celor doi ani petrecuți în alb și roșu.
„Câini roșii, cu inima grea îmi anunț plecarea. În primul rând, aș dori să mulțumesc tuturor oamenilor cu care am putut lucra în această mare familie care este FC Dinamo. Mulțumesc tuturor celor care au contribuit la evoluția mea încă din prima zi în care am ajuns.
Apoi, aș dori să vă mulțumesc VOUĂ, suporterilor Dinamo. Nu a fost întotdeauna ușor, dar sprijinul vostru constant m-a împins întotdeauna să mă depășesc și să dau tot ce e mai bun din mine pentru acest club minunat. Voi fi veșnic recunoscător că am putut purta cu mândrie culorile lui Dinamo timp de doi ani. E o pagină care se dă, nu o carte care se închide. VOI veți avea întotdeauna un loc special în inima mea. Nu vă voi uita niciodată. ODATĂ UN CÂINE ROȘU, MEREU UN CÂINE ROȘU”, a transmis Maxime Sivis.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
