
Doliu în lumea medicală după moartea tragică a medicului primar ORL Liliana Predescu, în vârstă de 63 de ani. Doctorița de la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în noaptea de sâmbătă spre duminică, în localitatea Drăgoieni.
Potrivit primelor informații furnizate de polițiști, femeia traversa strada în momentul în care a fost acroșată de un autoturism condus de un bărbat de 38 de ani. Echipajul medical ajuns la fața locului a încercat resuscitarea victimei, însă manevrele nu au avut rezultat.
Moartea medicului a provocat o puternică reacție în rândul colegilor. Reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu au transmis un mesaj de condoleanțe și au subliniat că Liliana Predescu și-a dedicat mai bine de 25 de ani pacienților.
Colegii au descris-o drept un medic apreciat pentru profesionalism, empatie, dăruire și competență, dar și ca un om implicat în acțiuni caritabile.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
