
La școală cu mașina, dar nu oricum! Când devine ilegal să oprești în fața porții. Amenzi de peste 1.000 de lei pentru șoferii care blochează strada!
Începutul noului an școlar înseamnă și revenirea aglomerației din jurul școlilor și liceelor. În fiecare dimineață, străzile din apropierea unităților de învățământ se umplu de mașini, iar părinții încearcă să oprească cât mai aproape de poarta școlii pentru a-și lăsa copiii.
CITEȘTE ȘI: EXCLUSIV! LISTA tuturor RADARELOR fixe din ARGEȘ! Localitățile unde au fost MONTATE!
Problema apare atunci când, pentru câteva secunde, mașina ajunge să blocheze circulația. Iar faptul că oprirea este scurtă nu înseamnă automat că este și legală.
Codul Rutier nu stabilește o distanță minimă față de o școală sau un liceu la care un șofer trebuie să oprească.
Asta înseamnă că, în principiu, poți opri în apropierea unei unități de învățământ, dacă respecți celelalte reguli de circulație.
De exemplu, regulamentul rutier interzice oprirea în dreptul unui alt vehicul oprit pe carosabil atunci când, din această cauză, circulația a două vehicule care vin din sensuri opuse ar fi stânjenită.
Cu alte cuvinte, dacă un părinte oprește în fața școlii, iar mașina sa lasă prea puțin spațiu pentru ca celelalte autoturisme să treacă, oprirea poate fi considerată neregulamentară.
Aceeași problemă apare pe străzile înguste sau în zonele în care, pentru a trece de mașina oprită, ceilalți șoferi ar fi obligați să încalce marcajele rutiere.
În apropierea școlilor există însă numeroase zone în care oprirea este interzisă indiferent de motiv.
De exemplu, șoferii nu au voie să oprească pe trecerile pentru pietoni și nici la mai puțin de 25 de metri înainte și după acestea.
Aceeași distanță de 25 de metri trebuie respectată în raport cu colțul unei intersecții și înainte sau după stațiile mijloacelor de transport public.
În plus, trebuie respectate toate indicatoarele și marcajele din zonă. Dacă administratorul drumului a instituit o interdicție de oprire sau staționare, aceasta trebuie respectată chiar dacă șoferul intenționează să stea doar câteva momente.
Un alt aspect important este durata.
Din punct de vedere rutier, oprirea reprezintă imobilizarea voluntară a unui vehicul pentru cel mult 5 minute. Dacă mașina rămâne pe loc mai mult de 5 minute, vorbim despre staționare, iar regulile devin mai stricte.
Staționarea este interzisă, printre altele:
Astfel, părinții care așteaptă copilul să iasă de la școală trebuie să fie atenți nu doar la locul în care opresc, ci și la durata în care lasă mașina acolo.
Șoferii care opresc neregulamentar riscă o amendă din clasa I, respectiv 2 sau 3 puncte-amendă.
De la 1 iulie 2026, un punct-amendă valorează 216,25 lei. Prin urmare, amenda pentru oprire neregulamentară este cuprinsă între 432,50 lei și 648,75 lei.
În plus, pentru această abatere se aplică și 2 puncte de penalizare.
Staționarea neregulamentară este sancționată mai sever. Amenda este de 4 sau 5 puncte-amendă, ceea ce înseamnă între 865 de lei și 1.081,25 lei, iar șoferul primește și 3 puncte de penalizare.
O imagine devenită obișnuită în apropierea școlilor este cea a autoturismelor urcate parțial sau chiar total pe trotuar, cu intenția de a lăsa carosabilul liber.
Nici această soluție nu este automat legală.
Oprirea sau staționarea pe trotuar este permisă numai în zonele amenajate și semnalizate corespunzător în acest scop de administratorul drumului.
Așadar, dacă nu există o semnalizare care permite parcarea pe trotuar, șoferul nu poate ocupa trotuarul doar pentru a face loc celorlalte mașini.
În cazul unei staționări neregulamentare, șoferul poate fi sancționat, iar în anumite situații autoturismul poate fi și ridicat.
Faptul că „opresc doar 30 de secunde” nu este suficient pentru ca manevra să fie legală.
Înainte de a opri în fața școlii, șoferul trebuie să verifice dacă nu blochează circulația, dacă nu există indicatoare sau marcaje care interzic oprirea și dacă nu se află prea aproape de o trecere de pietoni, intersecție sau stație de transport public.
Câteva secunde economisite dimineața pot însemna, în schimb, o amendă de sute de lei și puncte de penalizare.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
