
Sfârșit cumplit pentru un tânăr de 36 de ani pe șina de tren! Ce s-a întâmplat în timpul orelor de program?
O tragedie a avut loc miercuri pe calea ferată, unde un angajat al CFR și-a pierdut viața în timpul serviciului. Traficul feroviar pe Magistrala 500 a fost oprit temporar în zona haltei Zoița, în urma unui accident în care a fost implicat un electromecanic de la Districtul Linie de Contact Râmnicu Sărat.
Reprezentanții Sucursalei Regionale a Căilor Ferate (SRCF) Galați au precizat că incidentul s-a produs în timpul unor activități de întreținere tehnică. „Evenimentul s-a produs astăzi, 16 septembrie, în jurul orei 10:30, la km 159+169, în timpul unor lucrări de întreţinere tehnică la linia de contact. Întrucât firul I de circulaţie se afla închis pentru executarea unor lucrări programate, organele abilitate au dispus închiderea firului II pentru efectuarea cercetărilor privind împrejurările şi cauzele producerii evenimentului. La faţa locului a intervenit un echipaj SMURD, care a efectuat manevre de resuscitare”, se arată în comunicatul instituției.
La locul evenimentului au fost mobilizate mai multe echipaje de intervenție, însă eforturile medicilor au fost zadarnice. Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Buzău a confirmat că bărbatul nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul.
Vlăduț Pârvu, purtătorul de cuvânt al ISU Buzău, a oferit detalii despre intervenție pentru Agerpres: „Este vorba despre un bărbat în vârstă de 36 de ani care s-ar fi electrocutat. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău a intervenit la faţa locului cu o autospecială de stingere şi o ambulanţă SMURD, fiind prezente alte două ambulanţe ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă. Au fost efectuate manevre de resuscitare, în cele din urmă a fost declarat decesul”.
Circulația trenurilor pe Magistrala 500 a fost reluată începând cu ora 13:00, după ce zona a fost deblocată în urma finalizării procedurilor de urgență.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
