
O piteșteancă a trăit zile de coșmar după ce a rupt relația cu un bărbat de 49 de ani din Negrași, care, în semn de răzbunare a început să o șantajeze și să o amenințe. Bărbatul i-a cerut femeii să reia relația, alminteri o omoară și îi dă foc la casă. Ba mai mult, a speriat-o și cu distribuirea unor imagini surprinse în ipostaze compromițătoare și, ca să nu o facă, i-a cerut suma de 700 lei. Polițiștii l-au audiat și reținut, urmând ca instanța să decidă astăzi dacă va fi arestat 30 de zile.
CITEȘTE ȘI: SCHIMBĂRI MAJORE ÎN TRAFICUL DIN PITEȘTI! ATENȚIE ȘOFERI!
„În ziua de 06 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pitești au fost sesizați de către o femeie din Pitești, cu privire la faptul că un bărbat cu care anterior a avut o relație a amenințat-o cu darea în vileag a unor fapte compromițătoare cu scopul de a dobândi în mod injust un folos patrimonial.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de șantaj, conform art. 207 din Codul Penal, cercetările fiind efectuate de polițiștii Biroului de Investigații Criminale Pitești, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.
În urma cercetărilor, polițiștii au stabilit că în perioada 04-06 septembrie a.c., un bărbat de 49 de ani, din Negrași, ar fi amenințat persoana vătămată cu moartea, cu incendierea locuinței, cu distribuirea de imagini în ipostaze compromițătoare, având ca scop remiterea sumei de 700 de lei și reluarea relației de concubinaj.
Cu sprijinul polițiștilor din cadrul Secției de Poliție Rurală Rociu, în baza unui mandat de aducere, a fost condus la sediul Poliției Municipiului Pitești, unde, după administrarea probatoriului, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat în fața Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.”, precizează IPJ Argeș.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
