
13 supermaketuri au fost închise de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor în urma unor controale în cadrul cărora s-au descoperitnereguli grave. Este vorba despre nume sonore, printre care o unitate Auchan, mai multe unități Mega Image și LIDL, precum și ARTIMA sau Profi.
„În data de 19 septembrie 2024, la nivelul Municipiului București, a avut loc o acțiune operativă de control cu scopul verificării respectării legislației privind comercializarea produselor din tutun către persoanele minore. În cadrul acestei acțiuni, un număr de 13 unități comerciale au fost verificate.
Ca urmare a controalelor efectuate, au fost constatate încălcări ale legislației, motiv pentru care s-au aplicat următoarele măsuri:
– 17 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 146.000 lei.
– Suspendarea activității pentru o perioadă de 30 de zile pentru toate cele 13 unități comerciale verificate.
„Ca părinte și președinte al ANPC, simt o responsabilitate profundă să protejez viitorul copiilor noștri. Vânzarea de tutun către minori nu este doar o încălcare a legii, ci o trădare a valorilor care ar trebui să ne ghideze. Prin suspendarea activității acestor unități comerciale, doresc sa transmit un mesaj clar: nu vom tolera compromisuri când este vorba de sănătatea și binele celor mai vulnerabili membri ai societății noastre.” – Sebastian Hotca, presedintele interimar al ANPC.
Acțiunea de control a avut ca scop prevenirea și combaterea încălcării legislației referitoare la protecția minorilor și asigurarea unui mediu de comercializare conform normelor în vigoare.”, a mai transmis ANPC.
Lista unităților sancționate:
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
