A început chinul, cu două antrenamente pe zi

DISTRIBUIȚI

După două săptămâni de la reunire, lotul echipei de handbal masculin a Piteştiului au intrat în pâine, cu un cantonament la munte în care accentul va fi pus exclusiv pe pregătirea fizică. Handbaliştii piteşteni, alături de staff-ul tehnic, şi-au făcut bagajele, miercuri dimineaţa, şi au urcat la munte cu autocarul. HC Argeş şi-a stabilit reşedinţa pentru pregătirea montană la Buşteni, acolo unde timp de 10 zile antrenorul Titel Răduţă va scoate untul din jucători. „Va fi o perioadă grea pentru jucători, pentru că vom lucra foarte mult la condiţia fizică. Zilnic, vom face două antrenamente“, precizeză Titel Răduţă.
Cinci noutăţi în lot
Altfel, lotul echipei care are ca obiectiv în noul campionat al Diviziei A de handbal masculin este definitivat în proporţie de 90%. Până acum au fost aduşi cinci jucători noi: Vlad Stoica(CSM Bucureşti), George Cadar şi Ciprian Vele ( CSU Suceava), Horia Marinescu ( HCM Făgăraş) şi Dan Dreanceanu (Dinamo Bucureşti).
Mai vin cel puţin doi juctori
„Am mai avea nevoie de o extremă şi un inter. Suntem în discuţii în acest sens cu anumiţi jucători şi nu ascund faptul că ni-l dorim din nou la echipă pe Adrian Arbone“, completează Titel Răduţă. În acelaşi context, staff-ul tehnic spune că este nevoie la echipă de concurenţă pe posturi şi că indiferent de nume nimeni nu este titular de drept. „Toţi au şanse egale. Voi face echipa în funcţie de randamentul pe care îl dau la antrenamente şi în jocurile de pregătire“, conchide antrenorul, care s-a întors după trei ani la Piteşti pentru a readuce echipa în Liga Naţională.
Lotul echipei HC Argeş din cantonamentul de la Buşteni: Macri, Drenceanu, Zoana, Postea (portari), Stoica, Cadar, Vele, Marinescu, Văduva, Mihalache, Moise, Diba, Mureşan, Radu şi Mărgărit.
Primul turneu amical, la Vaslui
După cantonamentul de la Buşteni, handbaliştii piteşteni vor continua pregătirea în localitate, cu antrenamente la Sala Sporturilor Trivale. Primele jocuri de verificare vor avea loc în perioada 17-18 august, în cadrul unui turneu care va avea loc la Vaslui. „În primul turneu voi verifica individual jucătorii, să vedem ce a acumulat fiecare în cantonament. Voi urmări tehnica de bază. Apoi, în celelalte jocuri amicale voi pune accept pe tactica de joc pe care o vom aborda în noul sezon competiţional“, spune antrenorul Titel Răduţă. După acţiunea din Moldova, HC Argeş va organiza, la Sala Sporturilor Trivale, un nou turneu amical, la care vor mai participa HC Vaslui, CSM Ploieşti şi Steaua Bucureşti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here