prima-proinstal
Obiectiv de Argeș
Dacia Duster

A început chinul!

În prima zi de cantonament, lotul de 26 jucători de la CS Mioveni a efectuat un singur antrenament. În zilele următoare, antrenorul Mihiţă Ianovschi are programate câte două antrenamente, chiar şi trei în unele zile. Conducerea clubului încearcă să găsească parteneri pentru mai multe meciuri de verificare. „Sperăm că vom putea juca cel puţin patru-cinci meciuri de pregătire în această perioadă de la Sinaia. Mai sunt doar cinci săptămâni până la startul campionatului şi deja timpul a început să ne preseze. Trebuie să ne pregătim cât mai mult şi cu noii jucători care sperăm că vor fi aduşi. Una din marile noastre probleme va fi omo­genizarea echipei, deoarece va fi o echipă nouă faţă de campionatul trecut, în proporţie de 80%. De aceea, jucătorii cu experienţă pe care îi aşteptăm să vină la echipă, trebuie să-i avem cât mai repede în pregătiri“, spunea antrenorul Mihăiţă Ianovschi.
N-a vrut mai mulţi jucători în cantonament
Tânărul tehnician al echipei CS Mioveni, Mihăiţă Ianovschi, a luat în cantonamentul de la Sinaia 26 de jucători, cu toate că vizita medicală de la Centrul de Medicină Sportivă Craiova au efectuat-o 32 de jucători. „N-am luat mai mult de 26 de fotbalişti în cantonament, deoarece nu se poate lucra bine cu mai mult de 26. Şi aşa, unii din cei prezenţi acum în pregătiri la Sinaia vor pleca acasă în momentul în care vor veni fotbaliştii pe care îi aşteptăm“, mai spunea Ianovschi.
Cei 26 care au început pregătirile
Iată lotul celor de la CS Mioveni care au început pregătirile la Sinaia: Ciprian Biceanu, Robert Boboc, Mihai Cotigă, Mădălin Delcea, Alexandru Dumitrache, Adrian Iamandi, Victor Mazilu, Andrei Panait, Claudiu Simion, Bogdan Stancu II, toţi de la „Dani Coman“. Cosmin Năstăsie, Valentin Coşereanu, Andrei Mărgăritescu, Adrian Neaga, Octavian Popescu, Mihai Olteanu, Marian Miulescu şi Bogdan Preda, toţi din vechea echipă. Claudiu Avramescu, Marius Gălan, Georgian Mormolea, Lucian Răduţă, Mihai Oprea, Andrei Tănase, Florin Tănase, Cosmin Mocanu, veniţi în  probe deocamdată.
Este aşteptat şi căpitanul lotului naţional de juniori, Cosmin Popescu
În câteva zile se va alătura lotului în pregătiri şi unul din cei mai buni jucători de la Şcoala de Fotbal „Dani Coman“, Cosmin Popescu, plecat în Suedia cu Lotul naţional de juniori, Under 15. Popescu este căpitanul echipei naţionale de juniori, o mare speranţă a fotbalului argeşean şi naţional, despre care se spune că în campionatul următor va fi unul din titularii de bază ai echipei CS Mioveni. La turneul final al Campionatului naţional de juniori republicani, mijlocaşul Cosmin Popescu a fost unul din golgheterii competiţiei reuşind să înscrie două goluri în semifinală şi unul în finală, ambele meciuri fiind câştigate de echipa pregătită de Mihăiţă Ianovschi cu acelaşi scor: 6 – 0.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.
Powered by VA Labs