
Accident înfiorător! Copil de 6 ani grav rănit pe trecerea de pietoni!
Un copil de 6 ani a fost rănit astăzi, în Eforie Nord, după ce a fost lovit de un bărbat care circula cu o trotinetă electrică. Incidentul a avut loc în jurul orei 08.00, pe strada Mihail Kogălniceanu, potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.
CITEȘTE ȘI: Crește sau nu salariul minim în 2026? Această informație interesează pe toată lumea!
Polițiștii au stabilit că bărbatul, în vârstă de 37 de ani, circula pe sensul opus pe o stradă cu sens unic. În momentul în care a ajuns la trecerea de pietoni din zona intersecției cu strada I.G. Duca, acesta a lovit copilul care traversa regulamentar pe marcajul pietonal.
În urma impactului, minorul a suferit mai multe răni și a primit îngrijiri medicale.
Autoritățile au întocmit un dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă. Ancheta continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
