
Echipele de salvamontiști desfășoară în aceste momente o operațiune de urgență în masivul Bucegi, în zona Valea Albișoarei, unde patru alpiniști au fost implicați într-un incident grav.
Conform datelor furnizate de Departamentul pentru Situații de Urgență, grupul de alpiniști a suferit o cădere de aproximativ 10 metri după ce coarda de asigurare a cedat. Din fericire, toate cele patru victime sunt conștiente și au reușit să transmită semnale salvatorilor
Pentru gestionarea acestei intervenții dificile, au fost mobilizate echipe de salvatori montani, fiind solicitată totodată intervenția aeriană a elicopterului SMURD de la Târgu Mureș. Operațiunea este în plină desfășurare, iar forțele de intervenție fac eforturi pentru evacuarea în siguranță a persoanelor accidentate.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
