Accident mortal! Tânăr motociclist de 20 de ani, spulberat în trafic!
Un accident rutier tragic s-a produs sâmbătă seara, în jurul orei 19:40, pe o stradă din municipiul Salonta, județul Bihor. Un tânăr de doar 20 de ani, aflat pe motocicletă, și-a pierdut viața după ce a fost lovit violent de un autoturism.
CITEȘTE ȘI: Acum! S-a decis! Reguli noi pentru permisul de conducere!
La fața locului au ajuns rapid echipajele medicale, care au încercat să-l resusciteze, însă rănile suferite au fost prea grave. Tânărul, originar din Salonta, a fost declarat decedat la scurt timp după impact.
Conform poliției, tragedia s-ar fi produs din vina unui șofer de 37 de ani care, în timp ce vira stânga, nu i-a acordat prioritate motociclistului ce circula regulamentar din sens opus. În urma coliziunii, motociclistul a fost aruncat pe carosabil, suferind leziuni incompatibile cu viața.
Ancheta este în desfășurare. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările accidentului, inclusiv eventuale greșeli în trafic sau alte cauze ce ar fi putut contribui la această tragedie.
Imagini dramatice surprinse la locul accidentului au fost distribuite pe rețelele sociale, arătând motocicleta distrusă și zeci de localnici adunați în jurul scenei.
Sursă foto: Observatorul Bihorean
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp