ULTIMĂ
ORĂ

ACUM. Alertă națională! Sute de percheziții chiar acum: Prejudiciu record de peste 31 de milioane de lei și zeci de persoane ridicate de mascați!

ACUM. Alertă națională! Sute de percheziții chiar acum: Prejudiciu record de peste 31 de milioane de lei și zeci de persoane ridicate de mascați!

O amplă operațiune de amploare națională este în plină desfășurare joi, 11 iunie 2026. Polițiștii și procurorii efectuează 272 de percheziții în cadrul a 65 de acțiuni operative, vizând o gamă extinsă de infracțiuni, de la evaziune fiscală la contrabandă și nerespectarea regimului armelor.

CITEȘTE ȘI: ARGEȘ. Se fac ANGAJĂRI la Primăria Topoloveni! Posturile scoase la CONCURS!

Peste 100 de persoane vizate de mandate de aducere

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, acțiunile fac parte din operaţiunea JUPITER 5. Pe lângă cele 272 de percheziții domiciliare, autoritățile au emis și 102 mandate de aducere, persoanele vizate urmând să fie transportate la audieri pentru clarificarea implicării lor în activități ilegale.

Anchetele desfășurate sub coordonarea Ministerului Public și a Inspectoratului General al Poliției Române vizează următoarele tipuri de fapte penale:

  • criminalitate economico-financiară, înșelăciune, fals și delapidare;
  • contrabandă calificată și punerea în circulație a produselor contrafăcute;
  • furt calificat și cămătărie;
  • nerespectarea regimului armelor și munițiilor;
  • infracțiuni la regimul deșeurilor, infracțiuni silvice și privind protecția animalelor.

Conform informațiilor transmise de stiripesurse.ro, scopul acestor descinderi este administrarea probatoriului și identificarea tuturor persoanelor implicate în rețelele infracționale. De asemenea, polițiștii urmăresc să stabilească întreaga situație de fapt și să identifice bunurile provenite din infracțiuni pentru a asigura recuperarea pagubelor.

Prejudiciu de peste 31 de milioane de lei

Autoritățile au evaluat deja o parte din pagubele produse în aceste dosare, suma fiind una considerabilă. ”Prejudiciul estimat în dosarele în care acesta a fost cuantificat până în prezent se ridică la 31.253.342 de lei, fiind analizată posibilitatea dispunerii măsurilor asigurătorii necesare în vederea recuperării prejudiciului şi a produsului infracţional, precum şi pentru asigurarea executării măsurilor de confiscare prevăzute de lege”, au transmis reprezentanții Parchetului ICCJ.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.