
ACUM! PERCHEZIȚII MAMUT în Aeroportul OTOPENI! Zeci de persoane săltate de mascați! Acuzații grave!
O amplă operațiune a Poliției Române are loc joi dimineață, după ce anchetatorii au descoperit un presupus mecanism de furt care ar fi funcționat timp de peste doi ani chiar la bordul unor aeronave. Polițiștii efectuează zeci de percheziții la persoane suspectate că au sustras parfumuri, ceasuri, produse alimentare, accesorii și banii încasați din vânzarea acestora în timpul zborurilor.
În total, 16 persoane sunt vizate în dosar și urmează să fie conduse la audieri. Prejudiciul estimat până în acest moment se ridică la aproximativ 800.000 de euro.
Potrivit Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR), polițiștii Direcției de Poliție Transporturi și ai Serviciului de Poliție Transporturi Aeriene „Henri Coandă”, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, pun în aplicare 12 mandate de percheziție domiciliară și 16 mandate de aducere în București și în județele Ilfov și Prahova.
Anchetatorii cercetează o grupare formată din angajați ai unei societăți comerciale și complicii acestora, suspectați de comiterea infracțiunii de furt calificat din aeronave.
Din datele anchetei reiese că, în perioada aprilie 2023 – prezent, suspecții ar fi sustras în mod repetat produse destinate comercializării în timpul zborurilor operate de o companie aeriană.
Printre bunurile care ar fi fost furate se numără: parfumuri, ceasuri, produse alimentare și catering, accesorii, produse personalizate, alte articole comercializate la bordul aeronavelor.
În plus, anchetatorii susțin că ar fi fost însușite și încasările rezultate din vânzarea acestor produse, ceea ce a contribuit la creșterea semnificativă a prejudiciului.
Potrivit polițiștilor, valoarea totală a pagubei produse este estimată, până în acest moment, la aproximativ 800.000 de euro.
Toate cele 16 persoane vizate de anchetă vor fi conduse la sediul Secției Regionale de Poliție Transporturi București, unde vor fi audiate.
Ancheta este în desfășurare, iar cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale și a eventualelor responsabilități ale tuturor persoanelor implicate. În această etapă a procedurilor, persoanele vizate beneficiază de prezumția de nevinovăție, până la o hotărâre definitivă a instanței.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
