ULTIMĂ
ORĂ

Alertă în Pitești: Tentativă de fraudă prin SMS. Mesaje false care imită aplicația TPARK! AVERTISMENTUL PRIMĂRIEI!

Alertă în Pitești: Tentativă de fraudă prin SMS. Mesaje false care imită aplicația TPARK! AVERTISMENTUL PRIMĂRIEI!

Primăria Municipiului Pitești avertizează cetățenii asupra unei noi tentative de fraudă online prin mesaje SMS false, care folosesc identitatea aplicației TPARK și încearcă să obțină date bancare de la utilizatorii parcărilor publice cu plată.

CITEȘTE ȘI: Când vom CIRCULA pe cele mai așteptate AUTOSTRĂZI din România. A0 și A7 intră în linie dreaptă, dar întârzierile încă dau bătăi de cap!

Potrivit autorităților locale, a fost identificată o campanie de tip phishing, prin care sunt transmise mesaje ce par a proveni de la serviciul de plată a parcărilor și care conțin link-uri ce îi direcționează pe destinatari către pagini false.

„Nu accesați link-urile primite prin aceste SMS-uri și nu introduceți datele cardului bancar!”, este avertismentul transmis de Primăria Pitești.

Reprezentanții municipalității precizează că nici Primăria Municipiului Pitești, nici aplicația TPARK nu transmit solicitări de plată prin SMS pentru parcările publice cu plată.

Cum arată un mesaj TPARK autentic

Utilizatorii trebuie să știe că aplicația TPARK transmite SMS-uri doar atunci când aceștia inițiază o plată prin SMS, mesajul având rolul de confirmare a sesiunii de parcare.

Un SMS real de confirmare TPARK conține informații precum: numărul de înmatriculare al autoturismului; durata sesiunii de parcare; data și ora expirării parcării; costul serviciului.

În cazul mesajelor suspecte, autoritățile recomandă ca utilizatorii să nu acceseze link-urile primite, să nu furnizeze informații personale sau bancare și să șteargă mesajul.

Primăria Pitești îi îndeamnă pe cetățeni să fie vigilenți și să distribuie această avertizare pentru a preveni ca alte persoane să cadă victime ale fraudei.

111111111111111

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.