
Alertă maximă în Argeș! Peste 1.000 de persoane vizate de o acțiune fulger a poliției: S-au dat amenzi colosale!
Oamenii legii din județul Argeș, alături de jandarmi și reprezentanți ai altor instituții, au desfășurat în ultimele 24 de ore o serie de acțiuni integrate pentru menținerea ordinii publice și prevenirea situațiilor de risc. Potrivit datelor furnizate de Inspectoratul de Poliție Județean Argeș, intervențiile au vizat zonele aglomerate, combaterea criminalității stradale și a actelor de violență, precum și creșterea siguranței pe drumurile publice.
CITEȘTE ȘI: Ultimă oră! Se fac angajări în spitalele din Câmpulung! Mai multe posturi scoase la concurs!
În acest interval, prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență au fost recepționate 123 de apeluri. În urma verificărilor, 69 de cazuri au necesitat deplasarea forțelor de ordine la fața locului. Autoritățile au precizat că 3 dintre aceste apeluri s-au dovedit a fi false sau abuzive, fiind luate măsurile legale împotriva celor responsabili.
În cadrul activităților de monitorizare, polițiștii au legitimat 1.109 persoane și au verificat 828 de autovehicule. Neregulile constatate au dus la aplicarea a 494 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor fiind de aproximativ 110.000 de lei.
Din totalul amenzilor, 447 au fost aplicate pentru încălcări ale O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. Alte 32 de sancțiuni au fost acordate în baza Legii 61/1991 pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială, restul fiind aplicate pentru abateri de la alte acte normative.
Polițiștii Serviciului Rutier Argeș, împreună cu structurile municipale și orășenești, au pus un accent deosebit pe prevenirea accidentelor cauzate de viteză sau de consumul de substanțe interzise. În acest scop, au fost organizate 72 de filtre rutiere, la care au participat și reprezentanți ai R.A.R. și I.S.C.T.R.
În timpul controalelor, agenții au efectuat 261 de testări pentru detectarea consumului de alcool sau a substanțelor psihoactive. Ca urmare a abaterilor identificate în trafic, au fost reținute 13 permise de conducere și au fost retrase 11 certificate de înmatriculare.
Sancțiunile la regimul rutier au însumat peste 95.000 de lei, fiind aplicate aproape 450 de amenzi. Dintre acestea, 132 au vizat nerespectarea limitelor de viteză. În două situații, șoferii au rămas fără dreptul de a conduce după ce au depășit viteza legală cu mai mult de 50 km/h.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
