
Negocierile pentru noul Guvern sunt în continuare blocate. Președintele Nicuşor Dan a propus o soluție de compromis: un premier tehnocrat și refacerea Coaliție cu PSD și PNL la aceeași masă. Doar că liberalii au rămas pe poziții și spun că nu vor mai guverna în niciun caz cu PSD.
Această variantă a fost respinsă deja de liderii din PNL și USR, cei care susțin că un premier tehnocrat la Palatul Victoria, în fruntea unui guvern politic, ar avantaja Partidul Social-Democrat, pentru că, în acest scenariu, social-democrații și-ar îndeplini practic obiectivul de a rămâne la guvernare, dar ar scăpa totodată de responsabilitatea de a-și asuma funcția de premier după ce au dărâmat guvernul condus de Ilie Bolojan prin pactul făcut în Parlament cu partidele suveraniste. Și cei de la UDMR ar accepta varianta unui premier tehnocrat, spunea Kelemen Hunor, însă, de cealaltă parte, liberalii și cei din USR nu agrează această variantă.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
