
Alertă! Se introduce taxa unică pentru români! Cât vor plăti când vor face retrageri de la bancomat?
O propunere care prevede aplicarea unei taxe universale asupra tuturor plăților și tranzacțiilor din România a stârnit reacții negative în rândul populației. Deși ideea a fost discutată recent, aceasta nu a fost adoptată, mulți cetățeni considerând-o nepotrivită.
CITEȘTE ȘI: Ultimă oră! Un nou „Transfăgărășan” se construiește în România! Ce județe va traversa?
Subiectul a fost analizat la Palatul Cotroceni, fiind parte dintr-un set de măsuri pentru echilibrarea finanțelor publice. Mediul de afaceri susține că această taxă ar putea reprezenta o sursă importantă de venituri pentru bugetul de stat.
Propunerea presupune taxarea oricărei mișcări de bani din economie, inclusiv retrageri de numerar, plăți cu cardul, transferuri bancare sau tranzacții prin telefon mobil. Chiar și un procent redus ar putea aduce sume considerabile la buget.
Implementarea acestei taxe ar fi posibilă datorită extinderii plăților digitale, ceea ce ar permite colectarea automată a sumelor, fără intervenție umană. Instituțiile bancare și procesatorii de plăți ar urma să rețină taxa, similar modului în care percep comisioanele bancare.
Au fost prezentate mai multe scenarii pentru a estima impactul taxei. De exemplu, la o cotă de 0,2%, o retragere de 2.000 de lei ar presupune o taxă de 4 lei. Nivelul taxei ar putea varia în funcție de valoarea totală a tranzacțiilor din economie:
– Pentru un volum de 15.000 miliarde lei pe an, taxa ar fi de aproximativ 0,33%
– La 25.000 miliarde lei, procentul ar scădea la 0,20%
– Pentru 40.000 miliarde lei, taxa ar ajunge la 0,125%
– Dacă volumul depășește 50.000 miliarde lei, rata ar putea fi de 0,10%.
Chiar și cu o taxă de 0,2%, suma reținută la nivel individual ar fi mică (2 lei la fiecare 1.000 de lei), dar la nivel național, impactul ar fi semnificativ, cu estimări de până la 50 de miliarde de lei anual pentru buget, potrivit News18.
În evaluarea bazei de impozitare, datele arată că în 2022, sistemul ReGIS a procesat tranzacții de peste 16.198 miliarde lei, iar în 2023, volumul tranzacțiilor a depășit 25.000 miliarde lei. Plățile cu cardul au însumat 483 miliarde lei în 2022, la care se adaugă transferurile prin sisteme automate de plăți de retail, cu valori de ordinul trilioanelor de lei, conform News18.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
