
Cunoscuta fabrică de mobilier din Piteşti- Alpromul este la un pas de a se închide. Dacă până nu de mult, fabrica avea contracte cu exportul de zeci de milioane de euro, de când s-a înfiinţat la conducerea societăţii omul de afaceri Cătălin Chelu, lucrurile merg pe zi ce trece tot mai rău. Ba mai mult, pe primul loc în topul datornicilor argeşeni, prezentat de Administraţia Financiară a Finanţelor Publice Argeş, se află Alpromul. Oamenii care au mai rămas, au ajuns în momentul de faţă să trăiască la limita subzistenţei, fiecare descurcându-se cum poate, aceştia nemaiprimindu-şi salariile de luni de zile.
Lipsa comenzilor şi a materialelor bagă fabrica în faliment
Declinul Alpromului a început în urmă cu câţiva ani, mai exact când la conducerea societăţii a venit omul de afaceri gălăţean, Cătălin Chelu. Deşi la acel moment acesta a promis o redresare a societăţii, nu a făcut altceva decât să o ducă spre făgaşul de închidere. Surse din interiorul Alpromului afirmă că situaţia este pe zi ce trece mai proastă şi că oamenii sunt disperaţi. În momentul de faţă, colosul industrial din Piteşti nu mai are contracte cu exportul, iar cei aproximativ 300 de salariaţi nu mai au de lucru. Şi tot surse din interior povestesc că, şi dacă ar mai avea de lucru, oamenii nu mai au materiale cu care să onoreze comenzile. Conducerea societăţii nu se mai interesează de aceste aspecte, lăsând fabrica să se ducă spre un declin încet, dar sigur.
Nu şi-au mai luat salariile de luni de zile
Pe de altă parte, puţinii angajaţi care încă mai lucrează pentru Alprom sunt disperaţi. Oamenii au ajuns să nu îşi mai ia salariile la timp, deşi muncesc pentru un salariu minim pe economie. Salariaţii povestesc că nu şi-au mai primit salariile de câte două- trei luni, că atunci când cei din conducere se hotărăsc să le vireze câte 100 lei pe card, nici nu mai ştiu pe ce lună este acel salariu, dacă este avans sau lichidare. Cert este faptul că aceşti oameni au ajuns să trăiască la limita subzistenţei, nu au cu ce să îşi mai întreţină familiile, mulţi trăiesc la această vârstă ajutaţi de părinţi sau din alocaţiile copiilor. Cei mai mulţi dintre ei spun totuşi că nu vor să plece pur şi simplu, dar că vor ca lucrurile să se decidă într-un fel sau altul. Au ajuns la concluzia că este mai bine ca fabrica să se închidă, în această situaţie putând şi ei beneficia de ajutorul de şomaj.
Angajaţii- trei săptămâni în concediu fără plată
După nenumărate proteste făcute de salariaţi, lucrurile nu s-au schimbat cu nimic în Alprom. Lipsa comenzilor este vizibilă în continuare, lipsa materialelor reprezintă o certitudine iar oamenii în continuare nu îşi primesc salariile. Ba mai mult, de curând conducerea Alprom a decis să-şi trimită din nou angajaţii în concediu fără plată. De parcă nu era suficient că nu îşi primeau salariile, de bonuri de masă nemaipunându-se problema de câţiva ani, de data aceasta au stat trei săptămâni în concediu fără plată. Şi s-au întors la serviciu neştiind dacă mâine mai au sau nu de lucru. Oamenii povestesc că nimeni nu îi bagă în seamă, nicio persoană din conducerea societăţii nu iese în fabrică să le spună ceva. S-a aşezat o tăcere deplină, iar ei muncesc, cât mai au de lucru, neştiind dacă mâine mai au unde să se întoarcă la serviciu. Acest lucru le dă însă de gândit. Angajaţii spun că şi această tăcere spune multe lucruri, Alpromul urmând să se închidă, sute de oameni rămânând fără un loc de muncă. Andreea Matei
Surse din interiorul Alpromului afirmă că situaţia este pe zi ce trece mai proastă şi că oamenii sunt disperaţi. În momentul de faţă, colosul industrial din Piteşti nu mai are contracte cu exportul şi nici materiale cu care să onoreze comenzile. Oamenii nu şi-au mai primit salariile de luni de zile.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
