
Anunțul a fost făcut! Sunt vizați toți șoferii de peste 65 ani!
Uniunea Europeană se pregătește să implementeze noi reguli cu impact semnificativ asupra valabilității permiselor de conducere. Parlamentul European și Comisia Europeană au ajuns la un acord de principiu cu privire la o serie de modificări legislative, ce urmează să fie oficializate în perioada următoare. Noile prevederi vor viza, printre altele, valabilitatea permiselor de conducere în funcție de vârstă și tipul vehiculului condus, precum și condițiile medicale necesare pentru obținerea sau reînnoirea acestora.
CITEȘTE ȘI: Exclusiv! Am aflat unde va fi noul Dedeman din Pitești și cine sunt investitorii!
Conform acordului provizoriu, valabilitatea standard a permiselor auto în Uniunea Europeană va fi stabilită la 15 ani pentru conducătorii de motociclete și autoturisme. Totuși, fiecare stat membru va avea libertatea de a reduce această perioadă la 10 ani, în special în situațiile în care permisul este utilizat și ca act de identitate național.
Pentru vehiculele de mare tonaj – respectiv camioane și autobuze – valabilitatea permisului va fi limitată la cel mult 5 ani. Această măsură urmărește o actualizare mai frecventă a stării de sănătate a șoferilor profesioniști și creșterea siguranței rutiere.
Una dintre cele mai importante prevederi ale noii directive vizează șoferii cu vârste de peste 65 de ani. Statele membre vor avea posibilitatea de a impune perioade mai scurte de valabilitate a permisului auto pentru această categorie, în funcție de considerente medicale și de siguranță rutieră.
Deși nu a fost stabilită o durată clară, se discută posibilitatea ca șoferii seniori să fie obligați să își reînnoiască permisul o dată la doi ani. Această măsură ar putea deveni obligatorie pentru toate statele membre odată cu adoptarea directivei.
În prezent, în România, permisul auto are o valabilitate de 10 ani, indiferent de vârsta șoferului. Odată cu intrarea în vigoare a noilor norme europene, legislația națională va trebui modificată în consecință.
Un alt aspect important introdus de directivă este legat de evaluarea medicală a șoferilor. Înainte de obținerea permisului de conducere, candidatul trebuie să treacă printr-un control medical riguros, care va include testarea vederii și evaluarea stării cardiovasculare.
În ceea ce privește reînnoirea permisului, noile reguli oferă o mai mare flexibilitate: statele membre vor putea alege să înlocuiască examenul medical cu formulare de autoevaluare sau să impună alte măsuri alternative, în funcție de contextul național.
Această măsură vine în întâmpinarea necesității de a eficientiza procesul administrativ, dar și de a reduce presiunea asupra sistemului medical, fără a compromite siguranța rutieră.
Potrivit calendarului anunțat de Parlamentul European, directiva urmează să fie adoptată până în vara acestui an. După acest moment, toate statele membre, inclusiv România, vor fi obligate să își alinieze legislația internă la noile norme comunitare.
Implementarea acestor schimbări va presupune modificări atât la nivel legislativ, cât și administrativ, iar șoferii români vor fi nevoiți să se adapteze noilor cerințe, în special în ceea ce privește frecvența reînnoirii permiselor și eventualele evaluări medicale suplimentare.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
