
Autorităţile judeţene şi naţionale au fost luate prin surprindere de ninsoarea din ultimele ore. Deşi a fost anunţat încă de ieri codul galben de viscol, utilajele de deszăpezire lipsesc cu desăvârşire pe mai multe drumuri naţionale şi pe autostrada Piteşti – Bucureşti.
Şoferii îşi pun nervii la încercare din cauza stratului mare de zăpadă de pe carosabil, care în unele locuri ajunge şi la 4-5 centrimetri. În schimb, autorităţile susţin că au muncit toată noaptea şi au scos echipajele de deszăpezire pe drumuri. Unde? Imaginile de mai jos sunt dovada clară că nu s-a intervenit aproape deloc.
Mai mult, din cauza ninsorii, în mai puţin de o oră au avut loc trei accidente pe autostrada Piteşti – Bucureşti. Vă reamintim că ANM a emis cod galben de ninsori abundente şi vânt puternic în 26 de judeţe.
Sursa foto: Info Trafic Pitesti
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
