
ASTĂZI! Zi DECISIVĂ pentru CĂLIN GEORGESCU! Ajunge în fața judecătorilor!
Zi importantă în dosarul care îl vizează pe Călin Georgescu și pe Horațiu Potra. Cei doi, alături de ceilalți inculpați acuzați de tentativă de lovitură de stat și alte infracțiuni grave, s-au prezentat miercuri, 5 august, la Înalta Curte de Casație și Justiție, unde magistrații analizează contestația depusă împotriva deciziei prin care s-a stabilit că procesul poate începe.
Judecătorii instanței supreme trebuie să decidă dacă dosarul merge mai departe în faza de judecată sau dacă vor admite obiecțiile formulate de inculpați. Înaintea ședinței de judecată, autoritățile au luat măsuri sporite de ordine publică în zona Înaltei Curți. Mai multe echipaje și autospeciale ale Jandarmeriei au fost mobilizate atât în fața sediului instanței, cât și pe străzile din apropiere.
Garduri metalice au fost montate pentru delimitarea căilor de acces, iar forțele de ordine au supravegheat întreaga zonă, având în vedere interesul public ridicat și importanța cauzei.
Anchetatorii afirmă că au strâns suficiente dovezi pentru ca procesul să înceapă pe fond. Potrivit procurorilor, probele indică existența unui plan de destabilizare care ar fi fost pus la punct în cadrul unei întâlniri desfășurate la o fermă din județul Ilfov.
Conform acuzațiilor, la acea întâlnire ar fi fost discutată organizarea unor proteste violente în centrul Capitalei, acțiuni care, în viziunea anchetatorilor, făceau parte dintr-un plan mai amplu de afectare a ordinii constituționale.
Hotărârea pe care o va pronunța Înalta Curte de Casație și Justiție va stabili dacă dosarul intră efectiv în faza de judecată. În cazul în care contestația va fi respinsă, procesul va continua pe fond, iar instanța va analiza probele și acuzațiile formulate de procurori. Până la pronunțarea unei hotărâri definitive, toate persoanele trimise în judecată beneficiază de prezumția de nevinovăție, conform legii.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
