
Dani Coman, președintele clubului FC Argeș, a lansat un avertisment dur în urma deciziilor de arbitraj de la meciul pierdut în fața Petrolului Ploiești. Oficialul piteștean a afirmat că este pregătit să părăsească definitiv lumea fotbalului în situația în care va fi sancționat pentru criticile vehemente aduse arbitrului Radu Petrescu.
Tensiunile au izbucnit după ce FC Argeș a pierdut cu 1-2 confruntarea cu Petrolul, din cadrul etapei a 27-a a Superligii. Un moment cheie s-a petrecut în minutul 86, când Claudiu Micovschi a marcat, însă reușita a fost anulată de „centralul” partidei, fără ca motivul deciziei să fie clar explicat. Potrivit informațiilor publicate de Prosport.ro, Dani Coman solicită acum represalii împotriva arbitrului, o poziție susținută și de Cristian Gentea, primarul orașului Pitești.
Oficialul piteștean consideră că prestația lui Radu Petrescu a prejudiciat grav interesele echipei aflate sub comanda lui Bogdan Andone, punând în pericol obiectivele financiare și sportive ale clubului. Coman a subliniat că astfel de erori pot duce chiar la retragerea sponsorilor sau la demiterea staff-ului tehnic.
„Așteptările sunt să dea dovadă de corectitudine, de curaj și să facă ceea ce este de făcut. Altfel se va crea un precedent periculos, așa cum au mai fost în fotbalul românesc. Trebuie dat un exemplu, nu trebuie să se mai întâmple astfel de lucruri. Cu astfel de decizii, un club se poate desființa, pleacă sponsorii de la echipă, antrenorul poate fi dat afară pentru că nu își îndeplinește un obiectiv, munca jucătorilor a ajuns bătaia de joc a unor arbitri, așa cum a fost Radu Petrescu”, a declarat Dani Coman, conform Pro TV, citat de sport.ro.
Fostul portar a adăugat că impactul financiar este resimțit direct de fotbaliști: „Nu vor mai încasa prime, contractele sunt în funcție de obiectivul stabilit, nu mai încasează primă de obiectiv, accederea în play-off. Poate fi un dezastru total pentru un club în urma unor astfel de decizii.”
Dani Coman a exclus varianta unor simple greșeli umane, acuzându-l pe Radu Petrescu de „rea-voință” și solicitând excluderea acestuia din activitate. Președintele celor de la FC Argeș a făcut trimitere și la un alt meci recent, cel cu UTA, în care susține că echipa sa a fost din nou dezavantajată clar.
„Nu îl acuz de nimic altceva decât de rea-voință, de incapacitatea de a mai arbitra și cel mai bine ar fi să se retragă el sau să fie suspendat o lungă perioadă. Aici se vorbește doar despre viciere de rezultat, de faptul că ne-a luat trei puncte care ne aduceau mai aproape de obiectiv, adică de accederea în play-off. Și aici nu vorbim de o echipă oarecare, vorbim de un club care face eforturi, care a crescut frumos și care își dorește să face performanță”, a punctat acesta.
Referitor la meciul cu arădenii, Coman a menționat un penalty neacordat și un cartonaș roșu care ar fi trebuit arătat jucătorului Mino Sota: „Am zis că și arbitrii sunt oameni și greșesc, dar ce s-a întâmplat și la meciul cu UTA și la meciul de la Ploiești mă face să cred că nu sunt coincidențe și nu sunt doar greșeli omenești.”
Pe fondul speculațiilor privind o posibilă suspendare a sa de către comisiile de disciplină pentru declarațiile făcute, Dani Coman a transmis un mesaj extrem de ferm. Acesta consideră că nu a făcut nimic mai mult decât să spună adevărul și că o pedeapsă împotriva sa ar fi inacceptabilă.
„Nu am spus că a luat bani, nu am spus nimic, am spus doar că și-a bătut joc de noi, pentru ce să fiu suspendat? Că am spus un adevăr? Am spus un adevăr, iar dacă trebuie să fii suspendat în România și în fotbalul românesc că spui un adevăr, atunci eu nu mai am ce căuta în fotbalul românesc”, a concluzionat oficialul grupării din Trivale.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
