
Caz cutremurător! Noi detalii ies la iveală despre moartea subită a asistentei decedate chiar în spitalul în care lucra!
O tragedie a avut loc vineri dimineață la o unitate medicală privată din Constanța, unde o asistentă în vârstă de 23 de ani a murit subit, la scurt timp după ce a intrat în tura de dimineață. Tânăra fusese angajată la maternitatea respectivă în urmă cu doar patru luni și jumătate și nu era cunoscută cu probleme de sănătate.
Potrivit informațiilor furnizate de reprezentanții spitalului, tânăra a fost adusă cu mașina de tatăl ei până în curtea unității. Imediat ce a intrat în clădire, aceasta i-a comunicat unei colege că se simte rău, după care starea ei s-a degradat rapid.
Ion Marius Rușa, directorul general al spitalului privat din Constanța, a explicat succesiunea evenimentelor: „I-a spus că îi e rău și a dat să leșine, a prins-o colega în brațe și a sprijinit-o jos, deci nu s-a lovit. După care a început să aibă convulsii, colega a alertat imediat și a dus-o într-un cabinet de urgență, unde a venit anestezistul, care era de gardă, care a constatat că nu are puls, nu are activitate cardiacă, nu avea tensiune. A intubat-o, a perfuzat-o și a început manevrele de resuscitare, anunțând, în același timp, și SMURD-ul”.
Echipele de urgență sosite la fața locului au continuat eforturile de a-i salva viața, însă, în ciuda protocoalelor aplicate, tânăra nu a mai putut fi salvată. Primele indicii sugerează că asistenta ar fi suferit o hemoragie internă.
„Colegii mei au constatat faptul că tânăra în vârstă de 23 de ani se afla în stop-cardiorespirator și au început de îndată manevrele de resuscitare. Din păcate, în urma protocolului de resuscitare aplicat de aceștia, tânăra a fost declarată decedată”, a declarat Anamaria Stoica, din cadrul ISU Dobrogea.
Trupul neînsuflețit a fost transportat la medicina legală pentru efectuarea autopsiei, procedură care va clarifica motivele exacte ale decesului fulgerător.
Polițiștii Secției 2 din Constanța au fost sesizați prin apel la numărul de urgență 112, în jurul orei 8:20, cu privire la faptul că unei angajate a unității medicale i s-a făcut rău și a murit. Oamenii legii au deschis un dosar penal pentru a investiga circumstanțele acestui caz.
Nadia Ilaș, purtător de cuvânt al IPJ Constanța, a precizat: „Din primele cercetări efectuate la fața locului, nu au fost identificate urme vizibile de violență. În continuare, urmează a se efectua autopsia în vederea stabilirii cauzelor decesului”.
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța au confirmat că sesizarea se confirmă și că, în prezent, nu există suspiciuni de violență în urma examinării preliminare la fața locului.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
