ULTIMĂ
ORĂ

Ce ascundea Călin Georgescu în mașină când a fost săltat de DIICOT! Descoperirea incredibilă a anchetatorilor

Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a fost interceptat în trafic de polițiști și procurorii DIICOT luni dimineață, fiind vizat într-un dosar penal complex privind constituirea unui grup infracțional organizat și înșelăciune în formă continuată, cu consecințe deosebit de grave.

CITEȘTE ȘI: VEȘTI BUNE pentru șoferii din Pitești! Când se redeschide circulația pe Podul peste Râul Doamnei! Primarul Gentea ANUNȚĂ!

Intervenția a avut loc în jurul orei 6.00, în zona Otopeni, în timp ce Georgescu se deplasa alături de fiul său spre bazinul de înot. În momentul în care anchetatorii i-au prezentat mandatul de percheziție, reacția acestuia a fost extrem de reținută, adresând o singură întrebare: „Pentru ce?”. Ulterior, politicianul a refuzat să mai facă alte comentarii, menționând că își așteaptă avocata.

Descinderile la reședința sa din Mogoșoaia s-au desfășurat pe parcursul a aproape nouă ore și s-au încheiat în jurul orei 15.00. La ieșirea din locuință, Călin Georgescu nu a făcut declarații în fața jurnaliștilor și a fost transportat cu o dubă la sediul central al DIICOT, unde a ajuns în jurul orei 15.10. Acesta este audiat în calitate de suspect, în timp ce soția sa, Cristela, urmează să fie audiată ca martor. Înainte de ora 14.00, la sediul parchetului a fost adus pentru audieri și Ionel Rusen.

În autoturismul utilizat de Călin Georgescu, anchetatorii au descoperit două aparate de bruiaj de modele diferite, au precizat surse judiciare pentru Stiripesurse.ro. În același vehicul a fost identificată și o legitimație pretins diplomatică pe numele său, cu titulatura „SENATOR GEORGESCU CALIN”, purtând însemnele „Order of Malta” și având înscrisă funcția „PRIOR OF UNITED STATES OF AMERICA”. Anchetatorii susțin că astfel de elemente erau utilizate pentru a conferi credibilitate în fața investitorilor, deși documentul respectiv nu corespunde Ordinului Suveran Militar de Malta recunoscut oficial pe plan diplomatic de statul român.

Descinderile judiciare au cuprins cinci percheziții domiciliare desfășurate în municipiul București și în localitățile Mogoșoaia, Ciolpani și Buftea.

Potrivit comunicatului oficial al anchetatorilor, „Astăzi, 21 septembrie 2026, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală, împreună cu poliţiştii Direcţiei de Investigaţii Criminale din Inspectoratul General al Poliţiei Române, au pus în aplicare 5 mandate de percheziţie domiciliară, pe raza municipiului Bucureşti şi a localităţilor Mogoşoaia, Ciolpani şi Buftea, într-o cauză privind săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată”.

Dosarul vizează trei persoane – doi cetățeni români cu vârstele de 64 și 47 de ani și un cetățean italian de 56 de ani –, printre cei implicați aflându-se și Călin Georgescu. Gruparea ar fi fost creată în septembrie 2021 sub coordonarea românului în vârstă de 64 de ani și a acționat atât în România, cât și în Marea Britanie, pentru obținerea de foloase materiale ilegale. În dosar apar și conexiuni cu figuri controversate din mediul financiar internațional care au legături cu Federația Rusă.

Mecanismul infracțional a fost detaliat de procurorii DIICOT: „Liderul le-a atribuit celorlalţi doi membri rolurile clare în cadrul mecanismului infracţional pus la cale, prezentându-i drept prosperi oameni de afaceri, administratori ai unor societăţi străine care ar fi dispus de sume mari de bani pe care să le împrumute persoanelor vătămate ce intenţionau să îşi dezvolte afacerile din România, sub condiţia depunerii unor garanţii băneşti. Astfel, potrivit rolurilor asumate, făptuitorii au acţionat prin inducerea şi menţinerea în eroare a unor oameni de afaceri români cu privire la posibilitatea accesării unor finanţări de la instituţii financiare bancare din străinătate, membrii grupării de criminalitate organizată având ca obiectiv obţinerea garanţiilor băneşti depuse de persoanele vătămate pentru accesarea creditelor respective”.

Frauda a început în toamna anului 2021, în cadrul unor întâlniri stabilite în București, județul Argeș și în Marea Britanie, unde o persoană vătămată a fost indusă în eroare că ar putea accesa o finanțare de 6.000.000 euro dacă oferă o garanție bancară. Victima a virat inițial peste 1.000.000 euro. Ulterior, sub pretextul majorării facilității de creditare la 15.000.000 euro cu solicitarea unei noi garanții, grupul a determinat victima să plătească încă 100.000 euro, prejudiciul final depășind 1,1 milioane euro.

Pe parcursul zilei, mai mulți susținători s-au strâns în fața proprietății din Mogoșoaia, transmițându-i politicianului „să fie puternic” pentru că „poporul e cu tine”. Oameni din rândul simpatizanților s-au adunat și în fața sediului DIICOT, scandând „libertate” și „Căline, poporul e cu tine”.

Călin Georgescu a fost deja trimis în judecată în alte două cauze penale distincte.

Într-un prim dosar, acesta a fost trimis în judecată alături de fostul mercenar Horațiu Potra și alte 20 de persoane, într-o cauză ce vizează destabilizarea României. Georgescu este acuzat de complicitate la tentativă la comiterea unor acțiuni împotriva ordinii constituționale și comunicarea de informații false în formă continuată, în timp ce Potra este judecat pentru tentativă la comiterea de acțiuni împotriva ordinii constituționale și nerespectarea regimului armelor, munițiilor și al materiilor explozive. Curtea de Apel București a fixat un termen de judecată pentru data de 28 septembrie 2026.

Al doilea dosar trimis în instanță îl vizează pentru fapte de propagandă legionară și promovarea în spațiul public a unor persoane vinovate de genocid și crime de război. La data de 3 aprilie, Tribunalul București a admis contestația lui Georgescu împotriva unei decizii a Judecătoriei Sectorului 1, anulând definitiv măsura controlului judiciar instituită împotriva sa cu mai bine de un an în urmă.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.