
Ce se întâmplă mâine la Vidraru? Avertizare de ultim moment de la Hidroelectrica!
Hidroelectrica a anunțat că reia manevrele de deversare controlată a apei din lacul de acumulare Vidraru. Operațiunea, care face parte dintr-un proces mai amplu de golire a lacului, se desfășoară în colaborare cu Administrația Bazinală de Apă Argeș–Vedea, ISU și Sistemul de Gospodărire a Apelor, sub o monitorizare atentă a tuturor autorităților județene cu atribuții în domeniu.
CITEȘTE ȘI: Doliu imens în primăria Pitești! Angajat mort la serviciu!
Pe durata manevrelor, debitele râului Argeș vor crește în aval de baraj. Autoritățile avertizează populația să nu se apropie de albia râului pe tronsonul dintre Barajul Vidraru și lacul de acumulare Vîlcele. De asemenea, sunt interzise activități precum pescuitul sau diverse lucrări în albie, cetățenii fiind sfătuiți să respecte instrucțiunile echipelor din teren și ale autorităților locale.
Compania Hidroelectrica dă asigurări că operațiunile se desfășoară sub un control tehnic strict, iar debitele eliberate nu vor depăși valorile maxime admise de regulamentul de exploatare. Totodată, reprezentanții companiei precizează că deversările nu vor influența turbiditatea apei potabile.
Apa va fi dirijată pe vechea albie a râului Argeș pe parcursul acestor manevre. Conexiunea dintre canalul de fugă, sursa de apă pentru stația de tratare din Curtea de Argeș, și acumularea Oești este în continuare întreruptă, la fel ca în săptămâna anterioară. Hidroelectrica menționează că turbiditatea crescută din lacul de acumulare are cauze naturale, iar limpezirea apei este responsabilitatea stației de tratare locale.
Această nouă etapă, care începe pe 19 noiembrie, este esențială pentru a duce la bun sfârșit golirea controlată a Lacului Vidraru. Procedura va permite, de asemenea, verificarea stabilității construcțiilor hidrotehnice, testarea modului în care funcționează cele două goliri de fund ale barajului și asigurarea protecției localităților din aval.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
