Concediul de odihnă neefectuat nu se pierde automat după 18 luni. Decizia ÎCCJ care îi poate ajuta pe angajați!
Zilele de concediu de odihnă neefectuate nu dispar automat după expirarea perioadei de report de 18 luni. Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a adus o clarificare importantă pentru salariații care nu au reușit să își ia toate zilele libere la care aveau dreptul. În anumite situații, acestea pot fi compensate în bani chiar și după ce au trecut mai mult de 18 luni.
Pentru mulți salariați, regula celor 18 luni a fost interpretată ca însemnând că zilele de concediu neefectuate dispar dacă nu sunt luate în acest interval. Decizia ÎCCJ arată însă că situația este mai nuanțată.
Potrivit instanței supreme, trebuie verificat motivul pentru care angajatul nu și-a efectuat concediul. Dacă salariatul nu a putut beneficia în mod real de zilele libere pentru că angajatorul nu i-a oferit această posibilitate, dreptul său nu dispare pur și simplu odată cu expirarea celor 18 luni.
Cu alte cuvinte, simplul fapt că perioada de report a trecut nu este suficient pentru ca angajatorul să considere zilele de concediu pierdute.
Codul muncii prevede că dreptul la concediu de odihnă trebuie exercitat, în principiu, în natură. Asta înseamnă că angajatul trebuie să beneficieze efectiv de zilele libere, nu să primească bani în locul lor în timpul derulării contractului de muncă.
Pentru zilele de concediu care nu au putut fi efectuate integral sau parțial într-un anumit an, angajatorul trebuie să le acorde într-o perioadă de 18 luni.
Însă, potrivit ÎCCJ, expirarea acestui termen nu înseamnă automat că dreptul salariatului a dispărut.
„Pentru intervalul care depăşeşte termenul de report de 18 luni (…) dreptul de a obţine compensarea în bani a zilelor de concediu de odihnă subzistă atunci când angajatorul nu a oferit în mod efectiv angajatului posibilitatea de a exercita acest drept”, se arată în decizia ÎCCJ.
Decizia face o diferență importantă între două situații.
Pe de o parte, este cazul angajatului care nu și-a putut lua concediul deoarece angajatorul nu i-a oferit în mod efectiv această posibilitate. În această situație, dreptul la concediu nu este considerat pierdut doar pentru că au trecut cele 18 luni.
Pe de altă parte, situația este diferită atunci când salariatul a avut posibilitatea concretă de a-și lua zilele libere, dar a ales să nu o facă.
Prin urmare, nu este suficientă simpla invocare a expirării termenului de 18 luni. Trebuie analizat dacă angajatorul a făcut efectiv demersurile necesare pentru ca salariatul să își poată lua concediul.
Compensarea financiară a zilelor de concediu neefectuate este permisă, ca regulă, numai atunci când încetează contractul individual de muncă.
Asta înseamnă că un angajat aflat încă în activitate nu poate transforma pur și simplu zilele de concediu în bani. În timpul raportului de muncă, regula este ca acesta să beneficieze efectiv de perioada de odihnă.
În schimb, la încetarea raportului de muncă, dacă există zile de concediu neefectuate pentru care salariatul păstrează dreptul, acestea pot fi compensate financiar.
O altă precizare importantă vizează termenul în care angajatul poate solicita în instanță drepturile bănești.
ÎCCJ a stabilit că, în cazul pretențiilor privind compensarea în bani a zilelor de concediu neefectuate până la încetarea raportului de muncă, termenul de prescripție de trei ani începe să curgă din momentul încetării raportului de muncă.
„Termenul de prescripţie de 3 ani (…) în ipoteza pretenţiilor pecuniare derivate din zilele de concediu neefectuate până la încetarea raporturilor de muncă/de serviciu (…) începe să curgă de la momentul încetării raportului de muncă”, precizează ÎCCJ.
Practic, dreptul de a cere compensarea în bani se naște la încetarea raportului de muncă. Până în acel moment, salariatul are, în principiu, dreptul să solicite efectuarea concediului, nu plata acestuia.
Decizia ÎCCJ este importantă pentru salariații care au acumulat zile de concediu și se tem că le-au pierdut doar pentru că au trecut cele 18 luni.
Regula esențială este că fiecare situație trebuie analizată în funcție de posibilitatea reală oferită angajatului de a-și efectua concediul.
Dacă angajatorul nu a permis în mod efectiv efectuarea zilelor de odihnă, expirarea perioadei de 18 luni nu duce automat la pierderea dreptului. Iar dacă raportul de muncă încetează, zilele pentru care dreptul subzistă pot face obiectul compensării în bani.
Pentru angajați, mesajul deciziei este unul important: cele 18 luni nu reprezintă, în toate cazurile, un termen după care concediul neefectuat este pur și simplu șters. Contează dacă salariatului i s-a oferit, în mod concret și real, posibilitatea de a beneficia de zilele de odihnă.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
