
Controverse majore privind diplomele lui Ionuț Moșteanu! Scandalul a luat amploare!
Ionuț Moșteanu, aflat la conducerea Ministerului Apărării Naționale, se confruntă cu acuzații privind veridicitatea parcursului său academic. Potrivit unor informații apărute în spațiul public, acesta este suspectat că ar fi inclus date nereale în primul său CV depus în calitate de membru al Executivului, referitoare la studiile absolvite.
În intervalul 2015–2016, Moșteanu a activat ca și consilier al ministrului Transporturilor, ocupând simultan locuri în Consiliile de Administrație ale unor companii de stat, printre care și TAROM.
Ocuparea acestor posturi era condiționată de existența studiilor superioare, context în care actualul șef al MApN ar fi prezentat o diplomă provenită de la o universitate privată. Documentul a fost eliminat ulterior din biografiile oficiale, iar instituția de învățământ vizată a comunicat, conform unei anchete realizate de Realitatea Plus, că demnitarul nu a figurat niciodată în baza sa de date ca student.
Ulterior, Ionuț Moșteanu a susținut că a obținut o diplomă de licență la o altă universitate, în anul 2015, specificând că nu a avut alte calificări universitare anterioare. Această declarație sugerează că, în momentul în care a completat CV-ul pentru funcțiile din companiile de stat, nu avea finalizată nicio formă de învățământ superior.
Jurnaliștii postului Realitatea Plus au solicitat un punct de vedere oficial din partea ministrului Apărării, însă, până la difuzarea materialului, acesta nu a transmis niciun răspuns.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
