
Copil de 1 an și două persoane duse de urgență la spital! Impact violent între patru mașini!
Un grav accident rutier a avut loc în localitatea Hinova, județul Mehedinți, unde un carambol implicând patru autoturisme s-a soldat cu trei victime, printre care și un copil de doar un an. Impactul violent a provocat panică printre martori și a mobilizat de urgență mai multe echipaje de intervenție.
CITEȘTE ȘI: Se construiește o nouă autostradă în România! Va avea peste 300 km, 180 de poduri, viaducte și pasaje!
Potrivit primelor informații furnizate de autorități, tragedia s-ar fi produs după ce o femeie în vârstă de 40 de ani, aflată la volanul unui autoturism în care se mai aflau mama sa și copilul ei de un an, ar fi pierdut controlul direcției de mers. Mașina a pătruns pe contrasens și s-a izbit violent de alte trei autoturisme care circulau regulamentar.
Forța impactului a fost uriașă. Două dintre vehiculele implicate au fost proiectate într-o tarabă amplasată pe marginea drumului, distrugând bunurile expuse și provocând panică printre oamenii aflați în zonă. Martorii spun că totul s-a petrecut în câteva clipe, iar zgomotul coliziunii a fost asurzitor.
La fața locului au fost trimise mai multe echipaje de pompieri, poliție și ambulanțe. Mama șoferiței, pasageră pe scaunul din dreapta față, a rămas încarcerată între fiarele contorsionate ale mașinii, fiind necesară intervenția echipajului de descarcerare pentru a fi eliberată.
Toate cele trei victime – copilul, șoferița și mama acesteia – au fost preluate de echipajele medicale și transportate de urgență la Spitalul Județean din Drobeta-Turnu Severin. Potrivit medicilor, starea lor este gravă, dar stabilă.
Polițiștii rutieri au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului. Din primele verificări, se pare că șoferița ar fi pierdut controlul volanului din cauza neadaptării vitezei la condițiile de drum. Testele pentru alcool și substanțe interzise vor fi efectuate conform procedurilor legale.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
