
CRIMĂ ȘOCANTĂ la stână! Și-a UCIS colegul și i-a INCENDIAT rulota!
Un cioban în vârstă de 51 de ani a fost găsit mort pe un câmp din apropierea orașului Livada, după ce ar fi fost agresat violent. La scurt timp după crimă, rulota în care locuia a fost cuprinsă de flăcări, iar procurorii susțin că incendiul a fost provocat intenționat pentru a distruge urmele.
Principalul suspect este un tânăr de doar 18 ani, pentru care procurorii au solicitat, luni, 3 august 2026, arestarea preventivă. Acesta este cercetat pentru omor și distrugere prin incendiere.
Potrivit anchetatorilor, tragedia s-ar fi produs în dimineața zilei de 2 august, în jurul orei 05:30, la o fermă de vaci din apropierea satului Dumbrava.
Pe fondul consumului de alcool și al unui conflict spontan, tânărul l-ar fi atacat pe ciobanul de 51 de ani. Procurorii susțin că victima a fost lovită în repetate rânduri cu pumnii și cu un băț, în special în zona capului. Rănile suferite i-au fost fatale.
Cadavrul bărbatului a fost descoperit ulterior în extravilanul orașului Livada, iar pe corpul acestuia au fost observate urme evidente de violență.
Anchetatorii mai susțin că, după comiterea faptei, suspectul ar fi dat foc rulotei în care locuia victima, aflată în incinta fermei.
Flăcările au fost stinse de pompierii voluntari din Livada înainte ca incendiul să se extindă și la alte bunuri din fermă.
La scurt timp după descoperirea crimei, polițiștii au reușit să îl identifice și să îl prindă pe tânărul de 18 ani. Potrivit Parchetului, acest lucru a fost posibil cu sprijinul membrilor comunității și al polițiștilor din cadrul Poliției Orașului Livada.
Ancheta este coordonată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare, împreună cu Serviciul de Investigații Criminale și Poliția Orașului Livada din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare.
Luni, 3 august 2026, procurorii au solicitat Tribunalului Satu Mare arestarea preventivă a tânărului, urmând ca un judecător de drepturi și libertăți să decidă dacă acesta va fi plasat în arest.
Între timp, cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-au produs faptele și pentru completarea probatoriului.
Procurorii reamintesc că punerea în mișcare a acțiunii penale și solicitarea unei măsuri preventive reprezintă etape ale procesului penal, iar persoana cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
