Imagini absolut delicioase au invadat, astăzi, spațiul online, prezentându-i pe câțiva dintre cei mai titrați usr-iști argeșeni de la momentul actual la un chef de fițe prezidat de însuși Ionuț Moșteanu, deputat de Argeș și fost candidat la Primăria Pitești, oraș de care, evident, a uitat. Am și pus pariu că va uita!!!
Petrecerea este greu de poziționat în timp, unii spun c-ar fi din 2020, an pandemic, alții, Moșteanu de exemplu, că ar fi fost în octombrie 2019. Prea puțin contează. Domn’le, uite cum stă treaba. Cheful ăsta, imaginile astea, arată că usr-iștii sunt și ei oameni! Serios! Beau și ei, mănâncă, fumează, joacă poker…..foarte tare!
Și useriști greșesc câteodată…..
Ce vă tot luați de useriști că sunt neomarxiști, că ei nu fac aia, nu fac ailaltă! Ba fac, domnle! Ia, uitați-vă mai bine la poze! Și la video! Fac și ei de toate, că și ei sunt oameni. Mai și trădează, că doar nu participase vreun pesedist la chefuială, s-a amețit și a dat la „dujmani” imaginile. Tot de la ei vin, dar de la ăia uitați pe tușă, de la cei care n-au ascultat ordinele lui tătucu’ Moșteanu. Ionuț Moșteanu, da, exact el, cel despre care nici până acum nu știm care e școala pe care a făcut-o și care diplomă e luată la mișto. Sau ilegal.
Moșteanu e cu respect „pă pandemie”
Păi cum ne-a dus cu vorba pe sistem; „uite, diploma, nu e diploma”, cum să-l mai credem pe distinsul Moșteanu? Iete ce zice:
”Niste goarne de partid în care competitorii electorali au bagat prea multe fise in campania trecuta rostogolesc niste poze de la un team building USR Arges din octombrie 2019 spunand ca e un eveniment recent.
Spre deosebire de sponsorii lor, noi la USR respectam legea si respectam toate regulile de lupta impotriva pandemiei.
Ca fiecare roman de buna credinta, de mai bine de un an am renuntat la evenimente cu prietenii.
Abia astept sa scapam de pandemie si ne vom vedea cu siguranta la un nou team building alaturi de cea mai cool echipa, echipa USR Argeș.”
Val de adeziuni la USR după imaginile de la cheful nepandemic
Măi, nene, vorba aia, dacă tăceai filosof rămâneai…
Păi, să le luăm pe rând: goarnele de partid au chefuit cot la cot cu voi. V-ați mai și filmat. Apropos, care e mai bun la poker? Moșteanu, clar! Știei mai bine cu cacialmaua”
Apoi, toate cunoștințele noastre useriste cu un gram de decență ( și care nu-i fac sluj lui Moșteanu) ne-au spus că Elena Lasconi nu era membră USR pe atunci. Păi, cu team buildingul userist cum rămâne?
Cât despre team buildinguri, am mai văzut și noi din astea la viața noastră, dar nu li se spunea așa. Căci, la ce mese încărcate de bidoane și jetoane, la ce chiote se aud pe un video postat, la chestia asta poți pune multe denumiri, dar nu team-building.
Am niște cunoștințe care au fugit azi la USR să depună adeziune. Cică vor și ei în team building cu Moșteanu, să joace poker și să bea până se fac crăci!
Acesta este un pamflet și trebuie tratat ca atare!
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp