Cumplit! Bărbat în stare critică! A căzut de la 30 metri înălțime!
Un bărbat în vârstă de 58 de ani a fost salvat după ce a căzut aproximativ 30 de metri pe Valea Cerbului, în timpul unei drumeții. Incidentul s-a petrecut în zona montană, iar victima se afla împreună cu alți trei turiști, toți echipați corespunzător pentru traseu.
Apelul la 112 a fost făcut de unul dintre membrii grupului, iar echipa Salvamont Brașov a intervenit prompt. Cu toate acestea, misiunea de salvare a fost dificilă și a durat aproximativ șapte ore până când bărbatul a fost găsit.
Potrivit Salvamont Prahova, „zece salvatori montani au intervenit pentru recuperarea unui turist în vârstă de 58 ani, din București, care a avut ghinionul să alunece și să cadă mai bine de 30 m, pe Valea Cerbului, din poteca marcată.”
Bărbatul a suferit o fractură de bazin, care a impus imobilizarea și un transport foarte atent până la ambulanță. Apelul de urgență a fost înregistrat la ora 20:45, iar misiunea de salvare s-a încheiat la 3:40, când pacientul a fost predat echipajului medical.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp